Sport
U-BT Cluj, la doar un pas de finala campionatului!
U-Banca Transilvania s-a impus și în al doilea meci jucat în penultima fază a LNBM, scor 74-85, în fața formației SCM U Craiova.
Alb-negrii au controlat duelul încă din primele minute, asigurându-și un avantaj de două cifre, pe care l-au păstrat în cea mai mare parte a meciului.
Al doilea meci din Sala Polivalentă din Craiova s-a încheiat cu succes pentru echipa antrenată de Mihai Silvășan, scor 2-0 la general. Acum, U-BT mai are nevoie de un singur succes pentru a se califica în finala campionatului.
Cel mai bun marcator al învingătoarei a fost Mitch Creek, care a reușit 28 de puncte și 6 recuperări. În schimb, cel mai eficient baschetbalist al lui U-BT a fost, la fel ca în meciul 1, Dusan Miletic, autor a 15 puncte și 18 recuperări. De asemenea, Daron Russell a contabilizat 10 puncte și 14 pase decisive.
„Ne-am îndeplinit obiectivul. Am obținut două victorii aici, deși era greu, fiindcă veneam după meciul din Muntenegru și nu a fost deloc ușor să fim 100% din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, ne-am făcut treaba, avem 2-0 la general și mai trebuie să câștigăm un meci.
Miercuri jucăm acasă în fața propriilor suporteri și sper să fie meciul care ne califică în finala LNBM. Mă bucur foarte mult că nu am avut accidentări grave. Molinar putea forța astăzi, însă nu am vrut să pățească ceva mai rău.
Are o mică durere la spate și am ales să nu intre. Mă bucur că nu au apărut alte accidentări pentru că în acest punct al sezonului este crucial să fim sănătoși și cu toată echipa aptă”, a spus Mihai Silvășan, la finalul meciului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
