Sport

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni schimbă data derby-ului dintre „U” Cluj și CFR!

Meciul dintre Universitatea Cluj și CFR se va juca luni, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, în cadrul primei etape din play-off.

Ultimul meci dintre cele două echipe s-a încheiat cu victoria CFR-ului, scor 3-2 / Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro Ultimul meci dintre cele două echipe s-a încheiat cu victoria CFR-ului, scor 3-2 / Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro

 

 


 

Duelul dintre cele două rivale fusese programat, inițial, luni de la ora 20.30, apoi a fost mutat duminică, de la aceeași oră. În cele din urmă, meciul se va juca cum fusese stabilit de la bun început după o solicitare a președintelui Universității Cluj, Radu Constantea.


 

Oficialul clubului de pe Cluj Arena a solicitat ca meciul să aibă loc luni, la data stabilită inițial, întrucât duminică, în centrul orașului, va fi sărbătorită Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. 


Întrucât cele două evenimente nu s-ar fi putut desfășura în măsuri de siguranță, Constantea a cerut Ligii Profesioniste ca meciul să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.

 „Este într-adevăr o problemă ca „U” – CFR să se joace duminică, pe 15 martie, când este și Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Am făcut deja o adresă la LPF ca partida să aibă loc pe 16 martie, așa cum a fost pe programarea inițială. 


Am discutat cu autoritățile din zonă și ne-au transmis că nu au cum să acopere în siguranță evenimentul. Așteptăm acum răspunsul LPF pentru că este o situație delicată ce trebuie rezolvată”, a declarat Radu Constantea pentru Fanatik.

CFR se consideră nemulțumită

La polul opus, conducerea CFR-ului se consideră dezavantajată de programarea finală a meciului. Iuliu Mureșan, președintele clubului din Gruia, invocă programul încărcat al echipei sale, întrucât vișiniii vor avea o zi în minus de refacere până la următorul meci din play-off, programat vinerea viitoare.


„Nu suntem mulțumiți (de programare) și vă explic de ce. La sfârșitul play-off-ului, CFR a jucat 3 meciuri în 6 zile. Un dezavantaj, dar care a fost atenuat de forța echipei. Acum, după cum bine se știe, pe 15 martie este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, dar întotdeauna au fost manifestări pașnice cu ocazia acestor evenimente.

S-a aprobat un program, s-a schimbat (la LPF). În parcul central din Cluj-Napoca duminică, de la ora 19:30, se organizează ceva marș sau o chestie culturală a maghiarilor. OK, s-a spus că Jandarmeria trebuie să fie vigilentă pentru acel eveniment, să nu se mai joace Derby de Cluj duminică, să fie programat luni.

Bun. Am cerut atunci să jucăm a doua etapă din play-off sâmbătă, nu vineri. Ni s-a transmis că nu se poate. Aceasta fiindcă sâmbătă la ora 12:00, domnul Mircea Lucescu vrea să aibă toți jucătorii convocați în cantonamentul de la Mogoșoaia, pentru a pregăti barajul cu Turcia. 

Noi am fost sacrificați! Din nou. Asta e, am acceptat, nu aveam ce face oricum”, a transmis Iuliu Mureșan pentru Gazeta Sporturilor.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

S-a stabilit data și ora la care va avea loc derby-ul Clujului dintre „U” și CFR!

Pancu, la puterea 11! CFR câștigă cu Dinamo și încheie sezonul regulat pe locul 4

A semnat prelungirea! Un fotbalist de la bază de la „U” Cluj va rămâne în Ardeal încă două sezoane

Ultimele Stiri
abonare newsletter