Sport
CFR a câștigat derby-ul Clujului cu „U” și e pe loc de play-off
CFR Cluj a câștigat derby-ul orașului, scor 3-2 contra Universitatea, și ajunge pentru prima dată în acest sezon pe loc de play-off.
CFR Cluj a câștigat derby-ul Clujului / Foto: Mădălina IVAN/monitorulcj.ro
Formația din Gruia a ieșit învingătoare din derby-ul orașului. Elevii lui Daniel Pancu i-au luat tare pe rivalii din oraș și au marcat la chiar prima ocazie a partidei.
Aflat la meciul cu numărul 501 din întreaga carieră, Damjan Djokovic a reluat în plasă în minutul 5 cu o lovitură de cap. Mijlocașul croat a dat tonul echipei sale, care avea să mai puncteze o dată peste alte cinci minute.
Lorenzo Biliboc a profitat de o greșeală comisă de Cristea în defensiva adversă și a înscris cu un șut la colțul lung, fără șanse pentru Gertmonas.
Oaspeții au revenit în meci la puțin timp după jumătatea reprizei. Dan Nistor l-a surprins pe Mihai Popa cu un șut de la marginea careului și a redus din diferență, însă nu acesta avea să fie scorul pauzei.
În prelungirile reprizei, Mario Camora a profitat de o eroare impardonabilă comisă de Macalou în propriu careu și a punctat pentru 3-1.
Rezultatul final avea să-l stabilească Drammeh, în minutul 82, când a împins mingea în plasă în urma unui corner executat de pe partea dreaptă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
