Sport
Haos la CFR! Lăsat acasă și pus să își caute echipă, veteranul a fost chemat în cantonament
CFR Cluj va pregăti în Spania partea a doua a sezonului din Superligă.
Damjan Djokovic / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook
Ardelenii au avut parte de o primă jumătate de coşmar. Eliminată din cupele europene înainte de faza principală şi învinsă în Supercupă, CFR a încheiat anul pe locul 11 în campionat, măcinată de probleme financiare.
Revenit la echipă ca preşedinte toamna trecută, Iuliu Mureşan a început să facă schimbări în cadrul clubului, iar echipă să se despartă de mai mulţi jucători. O parte dintre ei au fost vânduţi, iar cu alţii s-a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului.
Djokovic, chemat de urgență în cantonament
Incertă este situaţia unor grei ai vestiarului: Ciprian Deac şi Damjan Djokovic.
Fotbalişti de bază la echipă în perioada celor cinci titluri consecutive câştigate între 2018-2022, cei doi nu au fost luaţi, iniţial, în cantonamentul din Spania, acolo unde vișinii se vor pregăti înainte de reluarea Superligii.
Situaţia s-a schimbat, însă, pentru croat. Potrivit celor de la GSP, Djokovic a fost sunat de urgenţă şi chemat în cantonamentul echipei, la două zile după ce echipa plecase din România.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
