Sport
Cluj-Napoca rămâne capitala mondială a esports. BTarena și PGL prelungesc parteneriatul până în 2029
Cluj-Napoca se ține tare pe harta globală a sporturilor electronice. BTarena va găzdui, pentru încă trei ani, unele dintre cele mai importante competiții internaționale de esports, după ce parteneriatul dintre autoritățile locale și PGL România a fost oficial prelungit.
Cluj-Napoca rămâne capitala mondială a esports. BTarena și PGL prelungesc parteneriatul până în 2029 |Foto: BT Arena Cluj-Napoca
Acordul a fost semnat vineri, la Primăria Cluj-Napoca, de reprezentanții PGL România, prin administratorul Silviu Stroe, alături de primarul Emil Boc și de managerul BTarena, Ionuț Rusu. Acest parteneriat va păstra Clujul ca gazda a competițiilor de top din esports cel puțin până în anul 2029.
Prelungirea colaborării vine după succesul ediției din 2025, când atmosfera creată de publicul clujean la turneul de Counter-Strike 2 a fost apreciată la nivel internațional. Competiția aflată în desfășurare în aceste zile la BTarena este considerată una dintre cele mai importante din lume, fiind urmărită de mii de spectatori în tribune și de sute de milioane de fani pe platformele de streaming.
„Avem o veste bună pentru iubitorii sporturilor electronice din Cluj-Napoca, România și, de ce nu, din întreaga lume. Am semnat prelungirea parteneriatului cu PGL care ne oferă posibilitatea să organizăm în Cluj-Napoca, în BTarena, această competiție de e-sports, de Counter Strike 2, care atrage mii de clujeni și de români în sala polivalentă și premii de peste 1.2 milioane de dolari. Felicit PGL România, o firmă sută la sută românească, pentru reușita la nivel mondial și pentru că a ales Clujul, alături de alte locații premium din întreaga lume, să-și desfășoare această competiție. Eu susțin sporturile electronice, jucate desigur cu măsură, pentru că dezvoltă câteva capacități importante pentru tinerii noștri, precum lucrul în echipă și luarea deciziilor rapide, iar în același timp îi țin în afara tentațiilor periculoase.”, a declarat primarul Emil Boc.
La rândul său, Ionuț Rusu a precizat impactul evenimentului asupra orașului:
„BTarena își păstrează statutul de casă a marilor evenimente din România. Pentru o săptămână, în fiecare an, Clujul devine capitala mondială a esports.”, a declarat managerul Ionuț Rusu.
Turneul de Counter-Strike 2 desfășurat în acest week-end la BTarena are premii totale de peste 1,2 milioane de dolari, iar echipa câștigătoare va pleca acasă cu aproximativ 400.000 de dolari.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
