Sport
Răzvan Zamfir, de la CFR la „U” Cluj? Reacția conducerii de pe Cluj Arena!
Răzvan Zamfir, șeful Centrului de Scouting de la CFR Cluj, și-a anunțat plecarea de la formația din Gruia săptămâna trecută.
Iuliu Mureșan (stânga) și Răzvan Zamfir (centru), în 2013 / FOTO: MIRCEA ROSCA/AGERPRES
După 12 ani în care a activat la gruparea din Gruia, Zamfir a anunțat că pleacă de la clubul unde a cunoscut marea performanță în fotbalul profesionist.
„Plec cu inima grea de la CFR Cluj, care întotdeauna va rămâne casa mea. Le mulțumesc tuturor pentru colaborare, am lucrat peste 12 ani aici, este un club fantastic, iar colegii mei de aici cu totul și cu totul speciali.
Îi mulțumesc și lui Neluțu Varga, este un patron care a băgat foarte mulți bani în fotbalul românesc și care merită respect! Momentan o să mă odihnesc o perioadă și sunt ferm convins că CFR-ul, cu președintele Iuliu Mureșan și cu noul antrenor Daniel Pancu, va avea rezultate din ce în ce mai bune și își va atinge obiectivele.
Lotul este foarte bun, mai bun cred eu decât anul trecut și sunt convins că CFR va începe să urce. CFR rămâne în inima mea și știu că lucrurile se vor stabiliza.
Și împreună cu Neluțu Varga, care, repet, merită respect pentru ce a făcut în fotbalul românesc, toți cei de aici vor duce CFR acolo unde îi este locul și unde a fost atâția ani la rând”, a declarat Răzvan Zamfir pentru publicația Fanatik.
Ajunge la „U” Cluj?
Deși afirma că va lua o pauză de la fotbalul, la scurt timp, însă, în presă a fost vehiculată informația potrivit căreia acesta ar urma să semneze chiar cu rivala din oraș a feroviarilor, Universitatea Cluj. Potrivit celor de la ProSport, Zamfir ar urma să semneze cu formația de pe Cluj Arena și să devină noul director sportiv al clubului.
Postul pe care urma să activeze Zamfir la "U" Cluj este ocupat în acest moment de Gabi Giurgiu, în funcție încă din mai 2021, cu un an înainte ca echipa să revină pe prima scenă a fotbalului. Fostul campion al României cu Oțelul Galați a declarat pentru Prima Sport că nu știe nimic despre acest lucru.
„Nu știu, nu știu nimic despre acest subiect. Am citit, dar nu știu să fie discuții la noi. (Dar se caută un director sportiv?) Deocamdată eu sunt în poziția asta, eu să caut pe altcineva? Nu știu, mă întrebați un lucru pe care nu-l pot nici afirma, nici infirma”, a spus Gabi Giurgiu pentru sursa citată.
Se destramă CFR?
Plecarea lui Răzvan Zamfir de la CFR Cluj este cu atât mai surprinzătoare întrucât rămânerea sa în cadrul echipei a fost una dintre condițiile puse de Iuliu Mureșan pentru a reveni ca președinte al clubului după demisia lui Cristi Balaj.
Acum, rămâne de văzut dacă plecarea lui Zamfir va atrage după ea și alte plecări din cadrul conducerii sau dacă Mureșan va activa în continuare fără probleme.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
