Actualitate
A murit legendara actriță franceză Brigitte Bardot. Avea 91 de ani.
Brigitte Bardot, legendara actriță franceză și sex simbol al anilor 1960 s-a stins din viață, duminică, 28 decembrie 2025, la vârsta de 91 de ani.
Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani | Michel Bernanau (grand père de Oolong06400, commons.wikimedia.org / Fotografie ilustrativă
Brigitte Bardot, legendara actriță franceză, sex simbol al anilor 1960 și ferventă activistă pentru drepturile animalelor, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat, la 28 decembrie 2025, Fundația Brigitte Bardot, citată de AFP, citat de Agerpres.ro.
Legendara actriță franceză s-a stins din viață la 91 de ani
„Fundația Brigitte Bardot anunță cu imensă tristețe decesul fondatoarei și președintei sale, doamna Brigitte Bardot, actrița și cântăreața de renume mondial, care a ales să renunțe la prestigioasa sa carieră pentru a-și dedica viața și energia bunăstării animalelor și Fundației sale±, se arată în comunicatul transmis AFP de fundație, în care nu se menționează ziua sau locul decesului.
Actrița Brigitte Bardot (Brigitte Anne-Marie Bardot), legendă a cinematografiei franceze, a sedus publicul în anii '50 și '60 și a devenit un sex-simbol al cinematografiei mondiale. Micuța Bri, cum era alintată de părinți, s-a născut la 28 septembrie 1934, la Paris, într-o familie de mici burghezi, petrecându-și vacanțele în Alpi și la Saint Tropez. În 1947 a fost admisă la Conservatorul din Paris, unde a urmat cursurile coregrafului rus Boris Knyazev, timp de trei ani, potrivit thefamouspeople.com.
A debutat în modă ca manechin pentru marile case de modă pariziene, iar în anul 1950, a apărut pe coperta revistei ELLE și a fost remarcată de regizorul Roger Vadim, care avea să-i devină soț.
CITEȘTE ȘI:
Secrete scandaloase din viața intimă a lui Brigitte Bardot. S-a iubit cu peste 100 de persoane, inclusiv femei. „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
În cinematografie, Brigitte Bardot a debutat cu rolul din comedia „Le trou normand” de Jean Boyer, în 1952, an în care s-a căsătorit cu regizorul Roger Vadim. Au urmat numeroase roluri, astfel că între anii 1952 și 1956 a apărut în nu mai puțin de șaptesprezece producții cinematografice. În 1953, a jucat un rol în „L'Invitation au chateau” și a intrat în atenția presei când a participat la Festivalul Filmului de la Cannes, potrivit cinemagia.ro.
A jucat roluri episodice în trei filme englezești: „Helen of Troy” (1954) și „Act of Love” (1954), „Doctor at Sea” (1955), în acesta din urmă, alături de Kirk Douglas. Ulterior, în 1956, a jucat în rolul de succes din „Et Dieu créa la femme” („Și Dumnezeu creă femeia”), alături de Jean Louis Trintignant, în regia lui Roger Vadim, cel care a lansat, prin intermediul actriței, o nouă imagine a feminității, eliberată de complexe, directă, inocentă și provocatoare totodată.
La crearea imaginii senzuale a artistei a contribuit considerabil fotograful Sam Levin, astfel că se spune că una dintre fotografiile lui Levin - care o înfățișează pe Brigitte îmbrăcată într-un corset alb - s-a vândut în anii '50-'60 mult mai bine decât cărțile poștale cu Turnul Eiffel.
În 1957, a urmat filmul „Une Parisienne”, iar în 1960, Brigitte Bardot a acceptat propunerea regizorului Louis Malle de a interpreta rolul din filmul „Vie privée”. A jucat apoi în „Le mepris”, în regia lui Jean Luc Godard. Doi ani mai târziu, a apărut în filmul „A Very Private Affair”, urmate de „Une ravissante idiote” (1964), „Masculin, féminin” (1966), „Histoires extraordinaires” (1968), „Les Femmes” (1969), arată thefamouspeople.com.
A urmat o perioadă în care Brigitte Bardot a fost distribuită în filme alături de mari actori: Alain Delon („Famous Love Affairs”), („Spirits of the Dead±), Jean Gabin („In Case of Adversity”), Sean Connery („Shalako”) sau Jeanne Moreau („Viva Maria!”).
Din bogata filmografie a actriței mai amintim: „Don Juan ou Si Don Juan était une femme... / Don Juan” (1973), „L'ours et la poupée” (1969), „Shalako” (1968), „A coeur joie” (1967), ”Marie Soleil” (1966), ”Viva Maria!” (1965), „Le Mépris” (1963), „Le repos du guerrier” (1962), „Amours célebres” (1961), „La Bride sur le cou” (1961), „L'affaire d'une nuit” (1960), „La vérité” (1960).
Și-a anunțat retragerea de pe platourile de filmare în anul 1973, după turnarea filmului „Don Juan”, în regia aceluiași Roger Vadim. Ulterior, s-a dedicat apărării drepturilor animalelor, mai ales a câinilor și focilor, având meritul de a fi convins autoritățile Uniunii Europene să creeze o legislație care să interzică importul pieilor puilor de focă în țările UE.
Bigitte Bardot, printre cele mai sexy actrițe de film din lume
În 1986, a înființat Fundația Brigitte Bardot pentru Îngrijrea și Protecția Animalelor, vânzându-și casa și bijuteriile, iar apoi a devenit vegetariană. Actrița a avut câteva vizite în România, legate de problema câinilor fără stăpân. Se estimează că ar fi donat peste 140.000 de dolari pentru sterilizarea în masă a câinilor vagabonzi din București.
În anul 2007, a fost aleasă de revista Empire printre cele mai sexy 100 de actrițe de film din toate timpurile, precizează cinemagia.ro.
Brigitte Bardot a mai fost căsătorită, după Roger Vadim, cu Jacques Charrier, Gunther Sachs și Bernard d'Ormale și are un fiu, Nicolas.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
