Sport
Daniel Popa poate reveni în Superliga României. Echipa care a pus ochii pe fostul atacant de la „U” Cluj
Trecut pe la Universitatea Cluj, Daniel Popa este aproape de a reveni în Superliga României.
Daniel Popa, trecut pe la „U” Cluj este tot mai aproape de o revenire în Superliga României | Foto: FC Universitatea Cluj, Facebook
Atacantul român și reziliat surprinzător angajamentul, după ce a reușit promovarea în SuperLig, iar acum e în căutarea unei noi echipe.
Fostul atacant al Universității Cluj, aproape de revenire în Superligă
Liber de contract de aproape patru luni, Daniel Popa își pregătește revenirea și este curtat de o echipă din SuperLiga României, așa cum anunță Fanatik.
Conform sursei citate, atacantul în vârstă de 30 de ani s-a pregătit în ultimul timp alături de Chindia Târgoviște, iar echipa din Liga 2 i-ar fi oferit și o propunere. Totuși, pentru Popa există interes și din prima divizie.
Concret, sursa menționată susține că Petrolul Ploiești vrea să-l aducă în această iarnă pe Daniel Popa, la cererea antrenorului Eugen Neagoe.
„Sunt bine, fac antrenamente, toate bune. Am văzut și eu ceea ce s-a scris în ultima vreme. Într-adevăr, m-am antrenat alături de Chindia în ultima perioadă și le-am spus că, dacă nu găsesc ceva în străinătate sau o echipă bună din SuperLiga, este posibil să mă întorc acasă. În principiu, este greu.
Am ceva oferte din străinătate și vreau să merg acolo. Sunt anumite propuneri din liga a doua turcă. M-am simțit bine acolo, am promovat și este principalul loc unde vreau să merg. Mai sunt două etape și la ei și apoi intră în vacanță.
Este simplu (n.red. de ce a plecat de la Genclerbirligi). Au adus alți jucători, cu salarii mult mai mari. Oamenii mi-au spus că mă vor scoate de pe listă și am ajuns apoi la un numitor comun. Mi-au plătit tot ceea ce am discutat și am plecat. Am semnat rezilierea prea târziu și nu mai erau țări disponibile unde să merg.
Chiar nu am ce să le reproșez celor de acolo. S-au schimbat antrenorul, directorul sportiv, președintele și ceilalți au venit cu alte idei, jucători. Sincer, cred că puteam juca foarte bine în prima ligă de acolo, dacă rămâneam. Am evoluat 70 de minute după ce mă antrenasem doar 5 zile, după o accidentare de două luni și m-am simțit bine”, a declarat recent Daniel Popa pentru digisport.ro.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
