Sport

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Hong Kong

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong după ce a trecut de maghiara Dalma Galfi cu 7-5, 6-3.

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la Hong Kong |  Foto: Sorana Cîrstea Facebook Sorana Cîrstea, calificată în optimi la Hong Kong | Foto: Sorana Cîrstea Facebook

 

 


 

Cîrstea (35 ani, 45 WTA), a șaptea favorită, a avut nevoie de o oră și 29 de minute pentru a câștiga primul său meci cu Galfi (27 ani, 96 WTA).


 

Galfi a condus cu 4-1 în primul set, dar Cîrstea a reușit să revină spectaculos, a egalat, 5-5, câștigând în prelungiri (7-5). În actul secund, Cîrstea a câștigat ultimele trei ghemuri.


Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 4.160 de dolari și 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe australianca Ajla Tomljanovic (32 ani, 86 WTA), victorioasă în primul tur în fața japonezei Momoko Kobori, cu 7-5, 6-2.

Tomljanovic conduce cu 3-2 în meciurile directe, reușind să se impună la ultima confruntare, în iunie, la Bad Homburg (iarbă), cu 6-2, 6-3, în primul tur al calificărilor. (Agerpres)


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea, în semifinale la Osaka!

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Osaka!

Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea au câștigat în primul tur la Wuhan!

Ultimele Stiri
abonare newsletter