Sport

FOTO EXCLUSIV: Camora și Panin au discutat în fața stadionului cu fanii CFR-ului, supărați după înfrângerea cu Farul

CFR Cluj a pierdut cu Farul Constanța, scor 0-2, și a ajuns pe locul 13, primul care va disputa la finalul sezonului baraj de menținere/promovare în prima ligă.

Mario Camora s-a întâlnit cu fanii în afara stadionului la finalul meciului | Foto: monitorulcj.ro Mario Camora s-a întâlnit cu fanii în afara stadionului la finalul meciului | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Oaspeții au început mai bine meciul și au deschis scorul în minutul 11. Ișfan a apărut la finalizare după un joc de pase la care au mai contribuit Radaslavescu, Vînă și Tănasă.


 

Jucătorii antrenați de Ianis Zicu au mai marcat o dată. Șapte minute mai târziu, Narek Grigoryan l-a învins pe Hindrich cu un șut la colțul lung.


Ironizați de fani!

Înfrângerea cu Farul nu le-a picat prea bine celor 2.500 de suporteri veniți să asiste la partidă de pe stadion. Cu puțin timp înainte de sfârșitul meciului, resemnați cu înfrângerea echipei favorite, galeria vișiniiilor i-a ironizat pe jucători, strigând „ole-uri” la fiecare pasă reușită. 

N-au lipsit nici huiduielile, înjurăturile sau aplauzele către echipa adversară în momentul în care aceștia au părăsit terenul. La finalul meciului, nici măcar obișnuitul salut al jucătorilor de la CFR n-a fost acceptat de fanii din galerie. 


Ei l-au aplaudat și i-au scandat numele doar lui Mario Camora, căpitanul echipei, în timp ce toți ceilalți se îndreptau către vestiare cu capetele plecate. 

Camora și Panin, chemați să dea explicații

Minute bune după finalul partidei, veteranul CFR-ului a fost prezent, alături de Cristi Panin, team-managerul echipei, în fața stadionului pentru a discuta cu o parte dintre fani. 


Discuția dintre cele două părți a fost pașnică, nu a degenerat, iar în jur se aflau mai multe forțe de ordine. Cei doi din tabăra vișiniiilor au recunoscut momentul slab al echipei. 

„Trebuie să ne trezim la realitate”, le-a transmis Panin suporterilor. „Sperăm să facem și să fie bine”, au fost câteva dintre cuvintele rostite de Mario Camora în fața fanilor.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Nu Mandorlini era problema: CFR pierde și cu Farul, scor 0-2

Mureșan a anunțat noul obiectiv al CFR-ului: „Ar fi nerealist!”

Iuliu Mureșan, prima conferință după revenirea la CFR: „Dan Petrescu nu vine acum!”

abonare newsletter