Sport
Rapid îl împrumută pe Omar El-Sawy la „U” Cluj!
Cele două părți sunt foarte aproape pentru a ajunge la o înțelegere pentru mijlocașul în vârstă de 21 de ani.

După ce l-au ratat pe Rareș Pop, cel pe care conducerea Rapidului nu a vrut sub nicio formă să-l lasă să plece din Giulești, conducătorii Universității Cluj s-au reorientat în scurt timp.
Ardelenii și-au arătat interesul pentru alt jucător din lotul lui Costel Gâlcă: Omar El-Sawy.
Negocierile dintre cele două părți sunt avansate și sunt șanse foarte mari să se ajungă la un acord, potrivit jurnalistului Emanuel Roșu.
Va fi soluția U-21 din lotul lui Sabău
El-Sawy a început fotbalul în România, la Csikszereda, de unde Rapid l-a cumpărat în 2023 pentru 400.000 de euro.
A evoluat în 9 partide pentru vișinii, apoi a fost cedat sub formă de împrumut la Sepsi, echipă care a retrogradat în eșalonul secund la finalul sezonului trecut.
Eligibil încă un sezon pentru regula U-21, El-Sawy nu a fost folosit decât în două meciuri din acest sezon, timp în care a adunat doar 16 minute.
Cum Sabău și-ar dori să folosească jucătorul sub vârstă pe teren și să-l readucă între buturi pe Edvinas Gertmonas, El-Sawy ar avea șanse mai mari să prindă minute la Cluj.
În acest început de sezon, ardelenii au apelat la Ștefan Lefter și Iustin Chirilă, ambii portari, pentru a îndeplini această regulă, dar niciunul nu l-a convins pe tehnician.
Ceilalți jucători de câmp eligibili pentru această regulă din lotul lui „U” sunt Atanas Trică, Ionuț Barstan și Alin Chinteș. Niciunul dintre cei trei nu a confirmat în prima ligă sau la o formație cu pretenții din eșalonul secund.
Dacă ar rămâne la Rapid, el va avea o concurență aproape imposibilă de câștigat cu Andrei Borza pentru un post de titular în echipa de start, iar șansele să evolueze ar fi infime.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: