Sport
Ionuț Rada critică situația de la CFR: „Ar trebui niște explicații”
După plecarea lui Andrea Mandorlini, CFR Cluj nu va sta prea mult timp fără antrenor: ardelenii au bătut palma cu Dan Petrescu.

Întoarcerea lui Petrescu pe banca CFR-ului nu este pe placul tuturor. Ionuț Rada (43 de ani), fost jucător al feroviarilor între 2010-2015, nu vede cu ochi buni situația de la club și crede că ceea ce se întâmplă „nu are logică”.
„E complicat ce se întâmplă acolo. Nu știu dacă va rămâne valabilă întoarcerea lui Petrescu sau vom vedea un alt antrenor. E clar că lucrurile acolo nu funcționează deloc bine.
Pleacă Dan Petrescu, vine Mandorlini, pleacă Mandorlini, vine Dan Petrescu. Mi se pare că lucrurile acolo au scăpat de sub control. Plus problemele financiare. Dacă altădată aceste lucruri erau acoperite de rezultate, acum se pare că lucrurile acolo nu arată deloc bine.
Tot ce s-a întâmplat la CFR în ultimul timp arată că lucrurile nu sunt gestionate cum trebuie. Explicațiile nu au venit din partea conducerii administrative. Pentru suporteri, pentru ce înseamnă CFR Cluj în România, ar trebui să vedem niște explicații pentru aceste lucruri care nu au logică.
Tot ce s-a întâmplat acolo arată că lucrurile nu funcționează. A fost plecarea lui Cristi Balaj, care la început a avut o perioadă bună, a adus cheltuielile pe linia de plutire. E clar că a existat o nemulțumire care a dus la plecarea lui Balaj.
Știm foarte bine ce a realizat Iuliu Mureșan la CFR Cluj. Acum e cu totul și cu totul diferită situația. Lotul nu e cum era înainte. Vom vedea dacă va reuși să aducă clubul pe linia de plutire. E o provocare foarte mare pentru fostul președinte”, a spus Ionuț Rada pentru Gazeta Sporturilor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: