Social

Copiii ucraineni sunt aici ca să stea! Zeci de copii, integrați în comunitatea clujeană: „E traumatizant. Acum realizează că nu sunt aici într-o «excursie»”

World Vision România ajută copiii refugiați să se integreze în comunitate, alături de alți tineri din medii defavorizate clujene. Copiii ucraineni încep să realizeze că „nu sunt aici într-o excursie”, iar situația lor se simte din ce în ce mai permanentă.

Copiii ucraineni, integrați în comunitatea clujeană / Foto: monitorulcj.ro Copiii ucraineni, integrați în comunitatea clujeană / Foto: monitorulcj.ro

 

 


Războiul din Ucraina continuă să se desfășoare, iar criza ucrainenilor începe să se simtă din ce în ce mai mult ca o situația permanentă, decât una temporară. Din acest motiv, copiii ucraineni care s-au refugiat alături de părinții lor în județul Cluj sunt ajutați să se integreze în comunitatea locală de organizația World Vision Romania.

În cursul zilei de joi, World Vision România a lansat Centrul Educațional „Happy Bubble” la Cluj-Napoca, care a fost gândit în special pentru sprijinirea copiilor ucraineni, însă ei nu sunt singurii care vor fi ajutați.


„Centrul Happy Bubble, înființat de Fundația World Vision România, cu sprijinul World Vision International, este un spațiu educațional în care copiii ucraineni participă la activități formale (cursuri de engleză, limba română și cursuri TIC) și nonformale, pentru crearea de noi abilități în vederea dezvoltării personale și educaționale. Echipa proiectului este formată din pedagogi ucraineni, creându-se relații prietenoase între copii și adulți. Acest centru asigură un mediu sigur, confortabil și plin de căldură care îi face pe copii sa se simtă ca acasa”, a declarat, pentru monitorulcj.ro, Ramona Chioreanu, coordonator regional Nord-Vest, care se va ocupa de centrul de la Cluj.

Eveniment de lansare a centrului „Happy Bubble”, dedicat în special copiilor ucraineni, la Cluj-Napoca / Foto: monitorulcj.ro

Copii ucraineni sunt aici ca să stea

Scopul acestui centru este de a-i ajuta pe copiii refugiați să se integreze în comunitate, fiindcă situația conflictului ucrainean arată că nu se vor putea întoarce prea curând acasă. Așa că World Vision România încearcă să le creeze un „acasă”, la Cluj!


Pentru o mai bună integrare în comunitatea locală, ei fac diverse activități alături de copii români, beneficiari de asemenea ai programelor WV, care provin din medii vulnerabile:

„Ceea ce ne așteptăm noi este ca acești copii să fie integrați. Nu putem să vorbim despre a le oferi un «acasă», cât timp noi sau comunitățile care îi găzduiesc nu știu cum să se poziționeze, nu știu ce au de făcut, nu cunosc care sunt obișnuințele sau care este cultura copilului și a părintelui din Ucraina. Practic, ceea ce veți vedea în toate centrele World Vision România, inclusiv în cel de la Cluj - «Happy Bubble», sunt activități comune ale comunității clujene (copiilor din zonele vulnerabile din Cluj), împreună cu copiii ucraineni. De ce spun copiii din zonele vulnerabile, pentru că World Vision România este despre cei mai vulnerabili copii, iar în acest moment vedem că criza afectează copiii din Ucraina. Ei sunt printre cei mai vulnerabili copii nu doar din România, ci din întreaga lume”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv Fundația World Vision România, pentru monitorulcj.ro.


Copiii ucraineni refugiați la Cluj desfășoară activități alături de alți copii din comunitatea locală pentru a se integra / Foto: monitorulcj.ro
În timpul activității, copiii aveau o prezentare PowerPoint în care erau  trecute câteva întrebări care să-i ajute să socializeze. Întrebările erau scrise atât în limba ucraineană, cât și în limba română / Foto: monitorulcj.ro
Pentru a afla la care dintre întrebări trebuie să răspundă (dintre cele prezentate în fotografia anterioară), copiii trebuiau să aleagă o bomboană. Culoarea acesteia corespundea cu una dintre întrebări / Foto: monitorulcj.ro

Circa 50 de copii ucraineni, la Cluj

În acest centru, în fiecare zi vin aproximativ 50 de copii ucraineni, iar programul începe dimineața la 9:00 și durează până seara la ora 18:00 (de luni până vineri). Chiar și în timpul evenimentului de lansare a centrului copiii ucraineni desfășurau diverse activități alături de copiii români, care fac parte din diverse programe:

„Este foarte interesant. Noi ne-am așteptat la un număr mai mic de copii care să vină la noi în centru. Ceea ce vedem de la momentul în care l-am deschis este că în fiecare zi ne apar copii noi și vor să vină în fiecare zi. Așa cum vedeți, este un spațiu destul de generos, dar nu putem să acomodăm nevoile tuturor. Sunt copii care vin împreună cu părinții și au activități comune, în baza calendarului pe care colegii mei l-au făcut”, ne-a mai relatat Mihaela Nabăr.


Copii din Ucraina și România, socializând împreună în centrul „Happy Bubble” al World Vision România de la Cluj / Foto: monitorulcj.ro

Copiii încep să realizeze că se află în România ca să stea, nu sunt aici doar într-o excursie:

„Ce este cel mai traumatizant sau care a fost momentul cel mai  traumatizant pentru fiecare dintre acești copii și părinții lor a când și-au dat seama că ei nu sunt aici într-o excursie, că se prelungește conflictul din țara lor și că vor trebui să rămână pe perioadă mai îndelungată aici, să-și găsească prieteni, să se integreze în comunitate, să-și găsească activități la care să participe”, a mai spus, pentru monitorulcj.ro, directorul World Vision România.

Copiii ucraineni arată pe hartă în ce zone din România s-au refugiat și în ce zone din țara lor locuiau înainte de război / Foto: monitorulcj.ro

„E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil”

La Cluj, echipa World Vision este prezentă de peste 20 de ani, timp în care a lucrat mult în comunitățile rurale pentru a-i ajuta pe copiii defavorizați. Programele „tradiționale” ale organizației ajută tinerii români să meargă la școală și să se dezvolte: „Practic, luăm copiii din grădiniță și îi ducem până la facultate”

„Sunt copii ale căror vieți s-au schimbat, unii devin voluntarii noștri. Sunt copii care te sună să îți spună «mulțumim Mihaela pentru că am intrat la Academia de Poliție» sau că «mâine vrem să fim cu tine unde ești să facem advocacy pentru drepturile copilului» sau «să mergem în diverse țări și să susținem alți copii». Clujul este unul dintre birourile noastre de suflet. Eu sunt din Cluj și mă bucur foarte mult pentru că am putut să fiu astăzi aici și să văd activitate și copii: asta este ceea ce mă motivează foarte mult. World Vision România a mai lucrat și lucrează în continuare și pe alte crize umanitare și cu refugiați. Dar de data aceasta o să vedeți în centru copii din programele World Vision România tradiționale, din comunitățile noastre, respectiv o să vedeți copii din programul «Vreau în clasa a IX-a» pe care fundația îl implementează deja de 15 ani. Practic, luăm copiii din grădiniță și îi ducem până la facultate. 

Dacă ar fi să mă uit în programele noastre,  văd copilul pe care l-am luat de la 3 ani și anul trecut l-am dus până în clasa a XII-a și l-am lăsat la Bacalaureat. Pot să spun că pentru ai noștri copii la Bacalaureat rata de succes a fost de peste 90%. Deci se poate! Copiii noștri vin din cele mai vulnerabile comunități, se mențin în educație, avem parteneriate cu autoritățile. Suntem o organizație despre educație. Practic, credem și punem umărul la ideea că este nevoie de un sat întreg, în cazul nostru, ca să creștem un copil”, a spus Mihaela Nabăr în deschiderea evenimentului.

Spațiu dedicat copiilor ucraineni de grădiniță, în centrul World Vision România de la Cluj-Napoca / Foto: monitorulcj.ro

World Vision ajută și alți copii refugiați

„Așa cum am spus de la începutul intervenției World Vision România pe criza refugiaților: criza din Ucraina este una diferită, conflictul din Ucraina este unul diferit, motiv pentru care noi ca organizație internațională umanitară ne-am raportat diferit la această criză. Am încercat să aplicăm modelele pe care le aveam, fie din crizele din Afganistan, Venezuela, Siria, Yemen pentru că noi, internațional, lucrăm acolo ca organizație umanitară. 

În România, World Vision mai are experiență cu integrarea refugiaților din Siria, spre exemplu, unde am avut și la momentul acela centre poziționate în zonele de tranzit. Exact același lucru am făcut și acum. În primă fază  am fost la graniță. Acum ne-am mutat activitatea pe zonele unde refugiații s-au așezat, respectiv centrele urbane. Suntem prezenți în București, la Cluj, Brașov, Galați, Constanța...”, a mai declarat, pentru monitorulcj.ro, Mihaela Nabăr.

CITEȘTE ȘI:

„Mă înclin până la pământ în fața acestei familii!” Ucrainenii le-au mulțumit clujenilor pentru ajutor și și-au împărtășit experiențele, la un eveniment „Cluj for Ukraine”

„CLUJ for Ukraine”, comunitatea care oferă sprijin psihologic și momente de bucurie copiilor și femeilor veniți din Ucraina. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter