Politică
181 de partide politice din România, amendate cu peste 4 mil. lei
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sacționat 181 de partide politice din România cu peste patru milioane de lei.
181 de partide politice din România, amendate cu peste 4 mil. lei. Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Tuțuianu, susține o conferință de presă însoțit fiind de un complet administrativ din cadrul instituției, în București, 7 iulie 2026. | Foto: Codrin Unici / Inquam Photos
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Ţuţuianu, anunţă că 181 de formaţiuni politice au fost sancţionate pentru diverse nereguli, iar valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 4 milioane de lei.
Amenzi de peste 4 mil. lei pentru 181 de partide politice din România
El a făcut referire la controalele efectuate de AEP în ce priveşte activitatea curentă a partidelor politice în perioada 2023-2024.
„Au fost aplicate sancţiuni la 181 de formaţiuni politice. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 4.381.000 de lei, iar valoarea totală a sumelor confiscate de 1.433.647 de lei”, a declarat preşedintele AEP, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, 7 aprilie 2026, la sediul instituţiei.
Controale prelungite la AUR, PSD, PNL şi USR.
Președintele AEP a menţionat că au fost finalizate acţiuni de control la 228 de partide politice, din totalul de 276 de partide înscrise în Registrul fiscal, dar că misiunile de control au fost prelungite la partidele politice mari: AUR, PSD, PNL şi USR.
„Pentru primele trei partide vom finaliza rapoartele de control în următoarea săptămână. Pentru USR raportul de control va fi finalizat în jurul datei de 20 iulie 2026”, a precizat el.
AEP a verificat prioritar formaţiunile care beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat, dar şi formaţiuni precum Pro România, PMP şi Forţa Dreptei.
„Am verificat pentru aceşti ani veniturile şi cheltuielile înregistrate de către partidele politice în anii fiscali 2023-2024, îndeplinirea obligaţiilor referitoare la transmiterea şi publicarea raportărilor obligatorii, transmiterea în termenul legal a situaţiilor financiare şi furnizarea la Monitorul Oficial a raportărilor obligatorii”, a spus el.
Neregulile găsite la partide
Au fost constatate următoarele nereguli:
- nerespectarea prevederilor legale privind contractarea împrumuturilor
- nerespectarea obligaţiei de organizare a contabilităţii proprii
- nerespectarea obligaţiei privind efectuarea operaţiunilor financiare prin conturi bancare
- nepublicarea informaţiilor privind cotizaţiile
- primirea donaţiilor peste plafonul legal fără utilizarea conturilor bancare
- nerespectarea regimului reducerilor de preţ
- neînregistrarea identităţii donatorilor
- nepublicarea donaţiilor şi împrumuturilor peste plafonul legal
- lipsa unor documente justificative în special pentru donaţii
- nerespectarea regulilor privind alte surse de venit
- neprezentarea raportului de audit în termenul legal sau obstrucţionarea controlului AEP
Noi controale la partidele politice din România
Pe 1 septembrie AEP va începe controlul activităţii partidelor politice pentru anul 2025. În acest sens, au fost deja notificate partidele politice.
Ţuţuianu a mai afirmat că AEP vizează încheierea unor protocoale cu instituţii care pot furniza o serie de date utile: Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor (pentru a îmbunătăţi Registrul electoral), Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ANAF (pentru cazurile de publicitate politică), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Politehnica Bucureşti (în vederea digitalizării AEP).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
