Politică
Cei care vor și salariu trebuie să renunțe la 85% din pensia specială. Care sunt excepțiile proiectului de lege?
Proiectul de lege conform căruia cei care doresc pensie specială, dar și să rămână salariați trebuie să accepte să primească doar 15% din pensie, a fost analizat de Guvernul României.
Cumulul pensie-salariu nu va mai fi atât de bănos | Foto: DepositPhotos.com
Guvernul a analizat, joi, 22 ianuarie 2026, în primă lectură proiectul de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor putea rămâne în activitate, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
Ori cu toată pensia specială, ori cu salariu și doar 15% din pensie
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a subliniat că prevederile ar urma să se aplice doar pensiilor de serviciu sau militare, nu celor contributive.
„În primă lectură a fost prezentat proiectul de lege privind unele măsuri aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual plătit din fonduri publice. Pentru persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare - nu pensii contributive - proiectul stabilește posibilitatea menținerii în activitate a acestora, doar la cerere, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85% pe perioada desfășurării activității. Proiectul corelează condițiile de aplicare ale acestei prevederi cu Legea 360/2023, privind sistemul public de pensii și cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție”, a precizat ea în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Victoria.
Menținerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorilor, inclusiv în situația reîncadrării, în condițiile legii.
„În cazul foștilor judecători sau procurori care se reîncadrează fără concurs în funcția de judecător sau procuror, rămân aplicabile prevederile articolului 216, aliniat 2, din Legea 303/2002, care deja prevedea că pe perioada reîncadrării cuantumul pensiei de serviciu se reduce cu 85%”, a spus Ioana Dogioiu.
Cine poate rămâne la cumulul de pensie-salariu?
Dispozițiile menționate nu se aplică aleșilor locali și persoanelor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituție, pe durata exercitării acestui mandat. De asemenea, nu se aplică nici cadrelor didactice din instituția publică ce realizează formarea inițială și formarea profesională continuă a magistraților și a cadrelor didactice din învățământul militar și juridic superior.
Același proiect de lege prevede încetarea detașărilor funcționarilor publici, ale personalului contractual într-un termen de zece zile de la intrarea în vigoare a legii.
Proiectul introduce și posibilitatea realizării transferurilor în interesul serviciului într-un termen de maximum 30 de zile.
„În situațiile de reorganizare a instituțiilor publice, atunci când există mai mulți funcționari publici aflați în situații similare, se introduce posibilitatea organizării unui examen - mecanism transparent, echitabil și meritocratic de selecție. Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa funcționarului public pentru desfășurarea activității în organizații internaționale este limitată la maximum cinci ani, pentru menținerea echilibrului între interesul individual și cel instituțional”, a declarat Ioana Dogioiu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
