Politică
Pensiile speciale, vârsta de pensionare a magistraților și reforma ANAF, vizate de următorul pachet de măsuri fiscale
Un nou pachet de măsuri fiscale, care urmează să fie pregătit până la finalul lunii iulie, vizează reforma pensiilor speciale, vârsta de pensionare a magistraților, dar și reformarea ANAF.

Întărirea capacității ANAF de colectare a taxelor și impozitelor, precum și reforma pensiilor speciale (jalon care nu a fost îndeplinit de România și periclitează absorbția fondurilor PNRR) și a vârstei de pensionare a magistraților se vor regăsi în următorul pachet de măsuri fiscale, potrivit anunțului făcut de premierul Ilie Bolojan.
Pensiile speciale și vârsta de pensionare a magistraților, vizate de următorul pachet de măsuri fiscale
Astfel, dacă până acum primele măsuri au vizat creșterea taxelor și o mai bună colectare a contribuțiilor la sistemul de asigurări sociale, inclusiv măsuri care vizează fondul de burse din învățământ, noile abordări pregătite de Guvern au drept obiectiv reducerea evaziunii, colectare eficientă la buget și diminuarea inechităților din sistemul de pensii.
CITEȘTE ȘI:
Sporuri nesimțite de 110%, denunțate de Bolojan: „Un funcționar a ajuns la 13.400 lei net, mai mult decât un ministru”
„Corecția pe pensii speciale este unul dintre jaloanele pe care România trebuie să îl îndeplinească. (...) Pachetul doi va cuprinde și acest aspect, pentru că el este o necesitate socială, este o necesitate de a corecta o nedreptate, dar în plus este și unul dintre jaloanele care ne afectează absorbția de fonduri europene”, a declarat marți seară premierul Ilie Bolojan, la Digi24, potrivit Agerpres.ro
Bolojan a arătat că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toți românii și că ar trebui să se analizeze și dacă aceia care s-au pensionat mai repede mai pot lucra în sectorul public.
CITEȘTE ȘI:
Numărul beneficiarilor de pensii speciale, în creștere: peste 5.000 de euro pentru cea mai mare pensie medie de serviciu.
„Avem prea mulți bugetari față de câți contribuabili sunt și avem uneori prea mulți oameni care nu lucrează cât ar trebui să lucreze în sectorul public, nu toți, pentru că foarte multe servicii publice sunt susținute de oameni extraordinari, care își fac datoria exact ca în sectorul privat. Și atunci, din aceste puncte de vedere, trebuie să corectăm lucrurile (…). Da, este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toți românii. Și da, poate fi văzut dacă aceia care s-au pensionat mai repede mai pot lucra în sectorul public”, a explicat Ilie Bolojan.
De altfel, premierul a recunoscut că a fost surprins să afle, atunci când era președinte interimar, că vârsta medie de pensionare la magistrați este de 48 de ani și pensia medie este de 5.000 de euro.
Reforma ANAF: colectare eficientă a taxelor și impozitelor
Întărirea capacității ANAF de a colecta taxele și impozitele va fi o altă măsură cuprinsă în pachetul fiscal pregătit de Guvern.
CITEȘTE ȘI:
Vor să mărească impozitele și inventează taxe noi. Dar strategia de digitalizare a ANAF... nu există!
„Am fost puși în situația să creștem taxe. Ar fi fost bine să avem șase luni la dispoziție, să ne luptăm să le încasăm la un nivel mult mai bun pe cele stabilite deja și pe care nu le încasăm.
Avem componente importante din taxe pe care le încasăm în pondere mai mică decât ar fi normal, cum ar fi TVA. Avem companii care intră programat în insolvență și rămân cu niște sume foarte importante neplătite la buget și apoi ANAF merge după vorba populară «prinde orbul scoate-o ochii», pentru că nu îi mai prinde pe acești oameni. Avem situații în care nu ne putem valorifica bunurile confiscate, nu se pun sechestre”, a explicat premierul Ilie Bolojan, citat de Economedia.ro
Astfel, al doilea pachet va conține propunerile ANAF și ale Ministerului de Finanțe pentru a întări capacitatea ANAF de a-și încasa impozitele și taxele, inclusiv de a crește încasările pe prețurile de transfer.
Modificarea cadrului legislativ, inclusiv prin schimbarea legii insolvenței, care să nu permită porțite de scăpare companiilor cu datorii mari la stat, este una dintre prevederile esențiale ale viitorului pachet de mpsuri fiscale.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: