Externe

Zelenski îi cere lui Putin să oprească războiul și propune o întâlnire pentru reluarea negocierilor de pace

Președintele ucrainean a publicat o scrisoare deschisă adresată liderului de la Kremlin, în care solicită încheierea războiului și reluarea dialogului.

Volodimir Zelenski propune o întâlnire directă cu Vladimir Putin într-o țară neutră și un armistițiu pe durata negocierilor. Foto: DepositPhotos.com Volodimir Zelenski propune o întâlnire directă cu Vladimir Putin într-o țară neutră și un armistițiu pe durata negocierilor. Foto: DepositPhotos.com

 

 


 

Volodimir Zelenski propune o întâlnire directă cu Vladimir Putin într-o țară neutră și un armistițiu pe durata negocierilor. Foto: DepositPhotos.com


 

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a publicat joi o scrisoare deschisă adresată liderului rus Vladimir Putin, în care îi cere să accepte încheierea războiului și să participe la negocieri directe pentru pace. Mesajul a fost transmis la o zi după atacul masiv cu drone lansat de Ucraina asupra orașului Sankt Petersburg, conform cotidianul.ro.


CITEȘTE ȘI: 
Parlamentul European susține ferm Ucraina, la patru ani de la începerea războiului cu Rusia. Zelenski: „Nu am provocat noi conflictul. Încercăm să îl oprim”.

Zelenski: „Destul cu războiul”

În scrisoare, liderul ucrainean susține că războiul este „alegerea personală” a lui Vladimir Putin și afirmă că Rusia resimte tot mai mult efectele conflictului. Zelenski a enumerat printre problemele cu care s-ar confrunta populația rusă creșterea prețurilor, lipsa carburanților, restricțiile impuse de autorități și posibilitatea unei noi mobilizări.

„Destul cu războiul. Ucraina propune să punem capăt acestui război”, a transmis președintele ucrainean.


CITEȘTE ȘI:

Volodimir Zelenski vrea să știe exact când va adera Ucraina la Uniunea Europeană

Propunere pentru negocieri de pace

Volodimir Zelenski a propus o întâlnire directă cu Vladimir Putin într-o țară neutră, precum Elveția, Turcia sau un stat din lumea arabă, pentru reluarea negocierilor de pace. Totodată, liderul de la Kiev a cerut o încetare completă a focului pe durata negocierilor și un schimb de prizonieri pe principiul „toți pentru toți”.

„Ucraina este pregătită pentru un schimb de prizonieri de război pe principiul «toți pentru toți», iar acesta ar putea fi un bun prolog pentru sfârșitul războiului”, a afirmat Zelenski.


Mesaj direct către liderul de la Kremlin

Președintele ucrainean a susținut că Ucraina și-a păstrat independența în pofida invaziei ruse și că va continua să beneficieze de sprijin internațional. În finalul scrisorii, Zelenski a transmis că Ucraina va continua să lupte dacă Rusia nu va accepta încheierea conflictului.

„Dacă personal nu ești de acord că a venit timpul să încheiem acest război, Ucraina va continua să lupte pentru existența sa. Vom avea pe cei care ne vor susține”, a transmis liderul ucrainean. Mesajul s-a încheiat cu salutul devenit simbol al rezistenței ucrainene: „Glorie Ucrainei!”.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Atac masiv al Moscovei asupra Kievului: cel puțin patru morți și zeci de răniți. Zelenski: „Putin a lansat racheta sa «Oreșnik». E important ca acest lucru să nu rămână fără consecințe pentru Rusia”.

Zelenski vrea drepturi egale pentru Ucraina. Mesaj pentru liderii UE: „Apărăm pe deplin Europa, nu cu jumătăți de măsură”.

Zelenski ar putea negocia față în față cu Putin, în Turcia pentru pacea din Ucraina. Locațiile excluse de Kiev.

Ultimele Stiri
abonare newsletter