Externe
Atac masiv al Moscovei asupra Kievului: cel puțin patru morți și zeci de răniți. Zelenski: „Putin a lansat racheta sa «Oreșnik». E important ca acest lucru să nu rămână fără consecințe pentru Rusia”.
„Putin nici măcar nu poate rosti cuvântul «victorie», dar continuă să lovească clădiri rezidențiale cu rachetele sale”, a transmis, duminică, președintele ucrainean. Zelenski denunță utilizarea de către Rusia a unei rachete cu rază medie de acțiune - Oreșnik, împotriva Ucrainei.
Rusia a lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică capitala ucraineană Kiev și zone din împrejurimi cu un val masiv de rachete şi drone: au fost avariate clădiri rezidenţiale şi şcoli, 4 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite.
CITEȘTE ȘI:
Zelenski vrea drepturi egale pentru Ucraina. Mesaj pentru liderii UE: „Apărăm pe deplin Europa, nu cu jumătăți de măsură”.
Anterior, președintele ucrainean avertizase că - în baza informațiilor serviciilor de intelligence, precum și a celor oferite de partenerii americani și europeni - Rusia pregătește o posibilă lovitură cu racheta balistică Oreșnik, ca reacție la atacul ucrainean asupra unui cămin studențesc din Lugansk.
Atac masiv al Moscovei asupra Kievului: cel puțin patru morți și zeci de răniți. Zelenski: „Putin a lansat racheta sa «Oreșnik». E important ca acest lucru să nu rămână fără consecințe pentru Rusia”
Rusia a folosit 90 de rachete de diferite tipuri, inclusiv sistemul hipersonic Oreșnik, într-un atac masiv asupra Ucrainei, care a vizat în principal capitala Kiev și regiunile apropiate.
Zelenski a declarat că Rusia a folosit o rachetă cu rază medie de acțiune de tip Oreșnik, împotriva Ucrainei.
„Trei rachete rusești au lovit o infrastructură de alimentare cu apă, o piață a ars, zeci de clădiri rezidențiale au fost avariate, mai multe școli obișnuite au fost distruse, iar el (Vladimir Putin - n.red.) și-a lansat racheta Oreșnik împotriva orașului Bila Țerkva. Sunt cu adevărat inadecvați. Este important ca acest lucru să nu rămână fără consecințe pentru Rusia”, a declarat Zelenski într-un mesaj video publicat duminică.
În capitala Kiev, puternic lovită, doi oameni au murit şi 56 au fost răniţi, a anunţat primarul Kievului, Vitali Kliciko.
Rusia a atacat deja de două ori Ucraina cu racheta hipersonică Oreşnik. Atacurile au avut loc după ce președintele rus Vladimir Putin a promis represalii și a acuzat Ucraina că a efectuat un atac mortal asupra unui cămin studențesc, vineri, unde au murit 18 persoane.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
