Externe
Avertisment dur din SUA. Putin nu vrea pacea și ar putea viza state NATO, arată rapoarte ale serviciilor secrete
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a renunțat la obiectivele sale expansioniste și continuă să urmărească nu doar cucerirea completă a Ucrainei, ci și recâștigarea unor teritorii din Europa.
Avertisment dur din SUA. Putin nu vrea pacea și ar putea viza state NATO |Foto: kremlin.ru (RFE/RL)
Conform potrivit unor rapoarte ale serviciilor de informații americane citate de Reuters, preluate de Digi24.ro, este vorba despre teritorii din Europa care au aparținut fostei Uniuni Sovietice, inclusiv state care sunt astăzi membre NATO.
Evaluările comunității de informații din SUA contrazic declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump și ale negociatorilor săi, care susțin că liderul de la Kremlin ar fi interesat de incheierea războiului din Ucraina. Potrivit surselor, concluziile serviciilor secrete americane au rămas neschimbate încă din 2022, anul lansării invaziei pe scară largă.
„Putin vrea mai mult”
Oficialii americani afirmă că aceste evaluări sunt în mare parte în linie cu pozițiile liderilor europeni, care avertizează că ambițiile lui Putin depășesc granițele Ucrainei. Țări precum Polonia și statele baltice se consideră printre primele potențiale ținte ale Rusiei.
„Informațiile secrete au indicat întotdeauna că Putin vrea mai mult. Europenii sunt convinși de acest lucru. Polonezii sunt absolut convinși. Țările baltice cred că ele sunt primele vizate”, a declarat Mike Quigley, membru democrat al Comitetului de Informații al Camerei Reprezentanților din SUA.
Europa se teme de un conflict extins
Semnalele de alarmă vin și din partea oficialilor europeni. În septembrie 2025, ministrul olandez al Apărării, Ruben Berkelmans, avertiza că Rusia nu se pregătește doar pentru continuarea războiului cu Ucraina, ci pentru o confruntare mai largă cu lumea occidentală.
Potrivit acestuia, Moscova își transformă economia într-una de război, își extinde producția de armament și intensifică mobilizarea populației, cu obiectivul de a fi pregătită pentru un conflict major cu NATO până în 2030.
Incidente la granița NATO și avertismente militare
Analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) susțin că Rusia a intrat deja într-o fază incipientă de pregătire pentru un posibil conflict cu NATO, inclusiv prin atacuri hibride și operațiuni secrete în Europa.
Pe 17 decembrie, a fost raportat un incident în Estonia, unde militari ruși în uniformă au traversat linia de control de pe râul Narva, marcând prima astfel de încălcare documentată pe teritoriul unei țări NATO.
Trump, sceptic în privința intențiilor lui Putin
Într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, a declarat că Donald Trump nu crede că Vladimir Putin urmărește pacea și este convins ca liderul rus își dorește controlul total asupra Ucrainei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
