Educație

Primă de carieră didactică de 1.500 de lei: profesorii pot utiliza fondurile până la încheierea anului școlar

Acordarea unei prime de carieră didactică în cuantum de 1.500 de lei, printre ultimele decizii aprobate de Guvernul Bolojan înainte de a fi demis. Fondurile vor putea fi utilizate până la finalul anului școlar în curs.

Primă de carieră didactică de 1.500 de lei: profesorii pot utiliza fondurile până la încheierea anului școlar| Foto: DepositPhotos.com Primă de carieră didactică de 1.500 de lei: profesorii pot utiliza fondurile până la încheierea anului școlar| Foto: DepositPhotos.com

 

 


Personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, precum și personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul universitar de stat aflat în activitate va beneficia de o primă de carieră didactică în acest an școlar/universitar.

Primă de carieră didactică de 1.500 de lei: profesorii pot utiliza fondurile până la încheierea anului școlar

Măsura a fost luată printr-o ordonanță de urgență – printre ultimele măsuri aprobate de Guvern înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură. 


CITEȘTE ȘI:
Guvernul a aprobat majorarea costului standard per elev cu 6,5% pentru 2026

Actul normativ adoptat creează cadrul legal pentru acordarea primei de carieră didactică în anul școlar/universitar 2025-2026, în conformitate cu regulile de eligibilitate aplicabile Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Prima de carieră didactică va avea o valoare nominală de 1.500 lei net și va fi acordată începând cu luna mai.


„Aceasta se va acorda sub forma unei măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic pentru participare la cursuri de pregătire profesională, achiziția de cărți de specialitate și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora, precum și alte categorii de cheltuieli necesare derulării actului educațional, pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare, pentru personalul didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar de stat, aflat în activitate”, informează Guvernul.

Conform sursei citate, minimum 65% din valoarea primei va fi utilizat pentru cursuri de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. Lista cursurilor de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării, precum și lista furnizorilor acreditați vor fi publice pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.


Bugetul măsurii este estimat la 413,778 milioane lei, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Pentru anul școlar/universitar 2025-2026, prima de carieră didactică va putea fi utilizată până la finalul anului școlar, respectiv până la 31 august 2026 pentru învățământul preuniversitar și până la 30 septembrie 2026 pentru învățământul universitar.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Manuale școlare gratuite pentru copii: Din 2027, statul va asigura auxiliarele, jocurile și materialele educaționale pentru antepreşcolari și preşcolari

Ministerul Educației a aprobat un nou set de 320 de programe școlare pentru învățământul liceal

abonare newsletter