Administrație

Facturi mai mici la încălzire la Cluj. Primarul Emil Boc anunță investiții de peste 44 mil. euro în sistemul de termoficare.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță investiții de peste 44 de milioane de euro în sistemul centralizat de termoficare.

Primarul Emil Boc anunț investiții de peste 44 milioane de euro în rețeaua de termoficare din Cluj-Napoca | Foto: Facebook, Emil Boc Primarul Emil Boc anunț investiții de peste 44 milioane de euro în rețeaua de termoficare din Cluj-Napoca | Foto: Facebook, Emil Boc

 

 


 

„Primăria municipiului Cluj-Napoca a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de retehnologizare a procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca - un pas important pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a transmis Emil Boc, într-o postare pe pagina sa de Facebook.


 

 


Furnizarea de apă caldă și căldură nu va fi afectată pe timpul lucrărilor la rețeaua de termoficare din Cluj-Napoca

Potrivit primarului, pe perioada lucrărilor vor fi realizate circuite provizorii, astfel încât furnizarea de apă caldă și căldură să nu fie afectată.

Principalii indicatori ai proiectului:


  • reabilitarea și modernizarea 15 PT (puncte termice)
  • modernizare 6,8 km trasee rețele de transport și 13,6 km trasee rețele de distribuție
  • creșterea eficienței energetice a sistemului de încălzire
  • reducerea pierderilor din rețeaua de transport și distribuție
  • îmbunătățirea monitorizării consumului de energie termică prin contoare inteligente (380 la asociațiile de locatari)

Rețeaua de termoficare din Cluj, reabilitată cu peste 220 de milioane de lei

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 220.923.281 lei cu TVA, iar durata de proiectare și execuție este 40 de luni.

Asocierea Energomontaj S.A. - Energomontaj SAEM Construcții S.R.L a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția obiectivului „Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 - Centrala Termică de Zonă (CTZ) Someș Nord reconfigurată „Lot.1 - CTZ retehnologizat, inclusiv rețeaua de transport agent termic primar, rețelele de distribuție eferente punctelor termice din conturul CTZ reconfigurat”


„Un nou pas concret pentru un Cluj mai verde, mai eficient și mai prietenos cu mediul!”, a conchis Emil Boc.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Energiei, sumă record pentru reabilitarea conductelor de termoficare din Cluj: „Modernizarea este esențială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă”

Căldură în calorifere. Termoficarea face probe în sistemul centralizat de termoficare al Clujului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter