Administrație
3.000 de copii beneficiază zilnic de o masă sănătoasă în școli. Emil Boc: „O investiție eficientă a comunității”.
Primăria continuă să sprijine acordarea zilnică a unui suport alimentar pentru elevii din școlile clujene. În acest an școlar, 3.000 de elevi de la șase unități de învățământ beneficiază de programul „O masă sănătoasă”.
„Investim în educație prin orice mijloc posibil, pentru că investiția în educație este cea mai sigură investiție”, a anunțat, vineri, primarul Emil Boc.
3.000 de copiii beneficiază zilnic de o masă caldă în școli. Emil Boc: „O investiție eficientă a comunității”.
3.000 de elevi din învățământul preuniversitar, de la 6 unități educaționale din Cluj-Napoca, beneficiază de programul «O masă sănătoasă».
CITEȘTE ȘI:
Peste 2.400 de elevi clujeni primesc ZILNIC o masă caldă în școli. Emil Boc: „Continuăm să investim în educație”
„E vorba de copii care provin în special din familii cu venituri reduse iar acest program ajută și familiile, și de asemenea este un stimulant pentru prezența la școală și pentru rezultate mai bune la învățătură”, a anunțat primarul Clujului Emil Boc prin intermediul unui mesaj video publicat pe pagina de Facebook.
Patru din unitățile educaționale sunt finanțate prin Ministerul Educației:
*Colegiul Tehnic „Napoca”
*Școala „Nicolae Iorga”
*Școala „Traian Dârjan”
*Școala Emil Isac.
Alte două unități educaționale – Grădinița „Mămăruță” și Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania” sunt finanțate de administrația locală.
„Primăria finanțează și suplimentul la alimente, pentru a putea oferi o masă decentă elevilor”, a adăugat primarul Emil Boc.
600.000 de euro pe an pentru programul „O masă sănătoasă”
În total, pentru durata unui an școlar, municipalitatea contribuie cu circa 600.000 de euro la finanțarea programului „O masă sănătoasă”.
„Este o investiție eficientă a comunității noastre, din banii clujenilor, pentru că educația cu siguranță ne aduce un viitor mai bun”, a completat Emil Boc.
Primăria urmărește să includă și alte școli în programul „O masă sănătoasă”, dar și o serie de proiecte privind modernizarea cantinelor.
Guvernul a aprobat, joi, continuarea Programului pentru școli al Uniunii Europene, pentru perioada 2023-2029, precum și bugetul aferent anului școlar 2025-2026 în sumă de 798,1 milioane lei, aceste fonduri urmând să asigure distribuirea zilnică a fructelor și legumelor, laptelui și produselor lactate, produselor de panificație pentru peste 1,8 milioane de preșcolari și elevi.
Programul desfășurat la nivel național se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată. Măsura vizează pe promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copii și sprijină participarea elevilor la educație.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: