Actualitate
Mâna Moscovei? Suspiciuni de spionaj rusesc la o instituție cu sediul la Cluj, finanțată de Budapesta
Acuzații de spionaj rusesc la hub-ul educațional de elită al Guvernului Orbán, cu sediul la Cluj.
Un ecosistem informational controlat ideologic de la Budapesta, prin intermediul Mathias Corvinus Collegium, cu sediul la Cluj, este vizat de acuzații de spionaj rusesc și o agendă pro-Moscova, după cum arată portalul maghiar HVG.
CITEȘTE ȘI:
Subvențiile Ungariei în Transilvania: finanțări de 3 miliarde de euro pentru structuri religioase, fundații apropiate de UDMR și presa loială lui Viktor Orban
Investigația semnalează conexiuniule dintre structurile de influență ale Moscovei și experți străini angajați de Mathias Corvinus Collegium (MCC), hub-ul educațional de elită al guvernului Viktor Orbán, cu sediul la Cluj-Napoca.
De altfel, fundația MCC a cumpărat Hotelul Melody - o clădire istorică emblematică din centrul Clujului, care intra în proces de restaurare și renovare în urmă cu 3 ani, fiind transformată în sediu și centru educațional.
Mâna Moscovei? Suspiciuni de spionaj rusesc la o instituție cu sediul la Cluj, finanțată de Budapesta
La începutul acestei săptămâni, Zalán Alkonyi, cercetător cu vechime de 30 de ani în instituție, l-a interpelat public pe Orbán Balázs, directorul politic al premierului și președintele consiliului de administrație al MCC, cu privire la prezența ideologilor pro-ruși în instituție, notează G4Media, care citează investigația portalului ungar HVG.
Cazul cercetătorului Zalán Alkonyi, care și-a asumat riscul de a denunța infiltrarea rusească în MCC, pune într-o lumină nouă activitatea acestei instituții în România.
Alkonyi a ajuns la concluzia că tot mai mulți ideologi ruși sau pro-ruși apar la MCC, proiect realizat de Guvernul Orbán și al cărui președinte al consiliului de administrație, Balázs Orbán, este și directorul politic al prim-ministrului și managerul campaniei electorale a Fidesz.
Investigația nominalizează cinci profiluri cheie ale căror activități ridică suspiciuni de „război hibrid” și influență rusă, precum Lauren Chen, John Laughland, Misa Djurkovic, Gladden J. Pappin, Vladislav Surkov – influenceri, istorici, politologi și foști consilieri ai lui Putin ce promovează ideile pro-Kremlin și au o conexiune directă ori sunt apropiați de MCC.
Budapesta – Cluj: promovarea narativelor rusești în România
Mathias Corvinus Collegium (MCC) a devenit brațul lung al „diplomației culturale” a Budapestei în România, beneficiind de o finanțare substanțială din activele statului maghiar, precum și de la companiile ungare MOL și Gedeon Richter, potrivit site-ului oficial al fundației. De asemenea, MCC organizează inclusiv concursuri pentru elevi și studenți.
MCC operează în România prin Fundația Mathias Corvinus Collegium, cu sediul central în Cluj-Napoca, iar organizația și-a extins în timp rețeaua în orașe din România cu comunități maghiare semnificative.
Misiunea oficială a instituției este de a oferi programe educaționale extrașcolare pentru elevi și studenți talentați, cursuri de leadership, economie și relații internaționale. Totuși, criticii și analiștii politici văd în MCC un instrument de formare a unei noi elite intelectuale transilvănene loiale ideologiei Fidesz. Organizația promovează suveranismul și critica la adresa Uniunii Europene, servind ca platformă de export pentru modelul politic al lui Viktor Orbán.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
