Actualitate

România pe ultima sută de metri în procesul de aderare la OCDE, dar nu fără atenționări. Premierul Ilie Bolojan: „Suntem într-un stadiu avansat”.

România este tot mai aproape să adere la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), iar premierul Ilie Bolojan speră ca ultimii pași să fie reazlizați cât de curând.

Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Mathias Cormann (stânga), la București, luni, 16 martie 2026, alături de premierul României, Ilie Bolojan (dreapta) | Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Mathias Cormann (stânga), la București, luni, 16 martie 2026, alături de premierul României, Ilie Bolojan (dreapta) | Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 


 

Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, este prezent astăzi, luni, 16 martie 2026, la București, ocazie cu care are programate întâlniri cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Ilie Bolojan.


 

 


Tot astăzi a fost programată și ceremonia de semnare a Acordului între Guvernul României și OCDE cu privire la privilegiile și imunitățile acordate organizației.

Studiul economic dedicat României, realizat de OCDE, oferă recomandări importante pentru reformele din domeniul fiscal și bugetar, pentru piața muncii și pentru creșterea competitivității economiei, este un punct de referință pentru stabilitatea economică și pentru modernizarea statului, a declarat luni prim-ministrul Ilie Bolojan.


OCDE, recomandări pentru relansarea economică a României

Finanțele publice ale României s-au deteriorat semnificativ, ceea ce prezintă riscuri la adresa sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice, iar pentru a evita acest lucru Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) spune că este nevoie de creșterea eficienței cheltuielilor publice, precum și de extinderea bazei de impozitare și îmbunătățirea conformității fiscale.

Într-un raport publicat luni, OCDE apreciază că recenta reformă a pensiilor, în special prin creșterea vârstei de pensionare pentru femei, limitarea pensiilor speciale și introducerea de noi reguli de indexare, este un pas pozitiv către îmbunătățirea sustenabilității sistemului de pensii și încurajarea participării forței de muncă. În același timp, România se confruntă cu o presiune tot mai mare pentru a crește cheltuielile pentru sănătate, educație, asistență socială și inovare, pentru a sprijini o creștere incluzivă. De asemenea, salariile din sectorul public reprezintă o pondere tot mai mare din cheltuielile guvernamentale, ceea ce necesită un control mai strict.


„Măsurile privind veniturile ar trebui să vizeze lărgirea bazei de impozitare și îmbunătățirea conformității fiscale. Taxele de mediu și cele pe proprietate rămân subutilizate și ar trebui consolidate. Recenta reducere a pragului de impozitare a microîntreprinderilor este un pas binevenit către consolidarea impozitării societăților. Digitalizarea suplimentară și analizele de risc ale administrației fiscale ar contribui la îmbunătățirea aplicării legii și a colectării veniturilor”, se arată în raportul OCDE.

CITEȘTE ȘI:

Pas important în procesul de aderare la OCDE: România a primit cel de-al 21-lea aviz din cele 25 necesare

„Mă bucur să particip astăzi, alături de secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, domnul Mathias Cormann, la lansarea noii ediții a Studiului economic al OCDE pentru România. De la deschiderea negocierilor de aderare, în ianuarie 2022, România a intrat într-un proces de evaluare a politicilor și practicilor sale, raportat la standardele OCDE în aproape toate domeniile de politică publică. Datorită efortului comun al instituțiilor implicate, țara noastră a făcut pași importanți în acest proces de aderare. Studiul economic pe care îl lansăm astăzi oferă recomandări importante pentru reformele din domeniul fiscal și bugetar, pentru piața muncii și pentru creșterea competitivității economiei. Este un punct de referință pentru stabilitatea economică și pentru modernizarea statului”, a afirmat Ilie Bolojan, la Palatul Victoria, la evenimentul de lansare a Studiului economic 2026 pentru România elaborat de OCDE.

El a subliniat că modelul de creștere economică al României trebuie să fie bazat mai mult pe competitivitate și productivitate.

România se află într-un context economic dificil. După o perioadă de creștere accelerată, dar și de dezechilibre fiscale, intrăm într-o etapă în care sustenabilitatea este la fel de importantă ca dezvoltarea. Modelul nostru de creștere economică trebuie să fie bazat mai mult pe competitivitate și productivitate”, a spus Bolojan.

Ca răspuns la recomandările anterioare, România a făcut pași importanți în direcția consolidării fiscale și a reducerii deficitului bugetar, a punctat premierul.

România, deficit mai mic decât estimările. Premierul Ilie Bolojan: „Continuăm reformele”

După un deficit de aproximativ 8,7% din PIB în 2024, anul 2025 s-a încheiat cu un deficit de 7,7%, sub nivelul de 8,4% estimat de Comisia Europeană. Continuăm reformele începute anul trecut, iar proiectul de buget pentru anul 2026 este unul realist, astfel încât să atingem ținta de deficit de 6,2% la finalul acestui an”, a detaliat Bolojan.

Acesta a menționat că, la nivelul economiei, studiul arată că România a rezistat la șocurile din ultimii ani și la efectele războiului din Ucraina.

Creșterea economică a încetinit temporar în 2025, din cauza ajustărilor fiscale și a situației economice din Europa. Totuși, perspectivele rămân pozitive. Estimările arată o creștere de aproximativ 0,7% în 2025 și de circa 1% în 2026, susținută mai ales de investițiile publice și de fondurile europene', a afirmat Bolojan.

În plan fiscal, obiectivul este să reducem treptat deficitul, să folosim mai eficient banii publici și să avem o absorbție mai bună a fondurilor europene, a adăugat el.

Pensionare la aceeași vârstă pentru toți românii

„În ceea ce privește piața muncii, România trebuie să răspundă presiunilor demografice și deficitului de forță de muncă prin politici în educație, sănătate și prin măsuri care să aducă mai mulți oameni activi pe piața muncii. De aceea, este nevoie să creștem treptat vârsta de pensionare în domeniile în care astăzi se iese foarte devreme la pensie, uneori chiar la 48-49 de ani, pentru a avea mai mulți oameni activi și un sistem de pensii sustenabil pe termen lung”, a transmis Bolojan.

În același timp, creșterea competitivității economiei rămâne o prioritate, a adăugat acesta.

„Pentru asta avem nevoie de costuri competitive, o administrație eficientă, reguli clare și un stat modern și digitalizat. Reformele și investițiile în curs, susținute inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență, urmăresc simplificarea procedurilor pentru companii, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării serviciilor publice. Toate aceste măsuri contribuie la scăderea costurilor pentru companii și la un mediu economic mai predictibil. În paralel, România accelerează implementarea programelor de investiții finanțate din fonduri europene, în special în infrastructura de transport și în modernizarea rețelelor electrice, domenii care influențează direct costurile logistice, securitatea energetică și competitivitatea firmelor”, a explicat Bolojan.

Acesta a evidențiat și faptul că studiul OCDE arată atât progresele pe care le-a făcut țara noastră în ultimii ani, cât și domeniile în care mai avem de lucru și este un reper important pentru reformele care trebuie implementate.

România trece printr-un proces de schimbare a modului în care sunt gestionate finanțele publice și politicile economice. Trebuie să reducem deficitul, să îmbunătățim colectarea și să folosim mai eficient banii publici. În același timp, politica monetară trebuie să rămână prudentă până când inflația se stabilizează complet, iar reformele structurale trebuie să continue. Dacă vom aplica aceste reforme consecvent, putem construi o economie mai stabilă, mai competitivă și mai rezistentă', a susținut Bolojan.

România, pe ultima sută de metri în procesul de aderare la OCDE, cu ținta 2026

Premierul a punctat importanța pentru România a obiectivului de aderare la OCDE.

„La aproape două decenii de la două momente definitorii, aderarea la Uniunea Europeană și la NATO, România își propune ca în 2026 să atingă un nou obiectiv: aderarea la OCDE”, a declarat Bolojan.

La finalul discursului, premierul le-a mulțumit secretarului general al OCDE și reprezentanților organizației pentru colaborarea avută cu autoritățile române și a subliniat progresele reușite de România în procesul de aderare.

Suntem într-un stadiu avansat, avem 23 de comitete care au fost parcurse, mai avem încă două comitete. Și sper că împreună, în următoarele luni, vom reuși să parcurgem și aceste etape”, a spus Bolojan.

El a subliniat că în materia aderării la OCDE a existat un acord din partea tuturor forțelor politice.

România a primit cel de-al 21-lea aviz al OCDE de la Comitetul pentru piețe financiare la 26 februarie 2026.

La 27 februarie 2026, secretarul de stat în MAE și coordonatorul procesului de aderare a României la OCDE, Luca Niculescu, anunța că România a primit cel de-al 22-lea aviz formal pentru aderarea la organizație, dintr-un total de 25 pe care țara noastră le are de îndeplinit pentru a finaliza aderarea. Cel de-al 22-lea aviz a venit din partea Comitetului pentru Guvernanță Publică al OCDE.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pas important în procesul de aderare la OCDE: România a primit cel de-al 21-lea aviz din cele 25 necesare

România a obținut al 18-lea aviz formal în procesul de aderare la OCDE. Luca Niculescu: „Anul începe cu o veste bună”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter