Actualitate

Mesajul CNA la Cluj. Valentin Jucan, vicepreședinte: „Educația media este ca un vaccin. Își face efectul pe termen lung.”

Reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), în frunte cu vicepreședintele instituției, Valentin-Alexandru Jucan și Mircea Toma, au vorbit, vineri, la Cluj-Napoca, despre necesitatea unei educații media în România.

Mircea Toma, membru CNA și Valemtin Jucan, vicepreședintele instituției, au vorbit, la Cluj, despre importanța educației media | Foto: Sergiu Tămaș, monitorulcj.ro Mircea Toma, membru CNA și Valemtin Jucan, vicepreședintele instituției, au vorbit, la Cluj, despre importanța educației media | Foto: Sergiu Tămaș, monitorulcj.ro

 

 


 

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au organizat un workshop, azi, 3 octombrie 2025, în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice, Administrative și Ale Comunicării (FȘPAC), parte a Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca.


 

 


A participat inclusiv cujeanul Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședinte CNA. Workshop-ul a fost moderat de Mircea Toma, membru CNA.

Tema generală a acestui atelier a fost „Reglementare, libertate si responsabilitate: provocările mass-media în contextul războiului informațional”


Atelierul a fost prima „ieșire” a instituției într-un mediu universitar.

În cadrul primei părți a workshop-ului, în cadrul prezentării „European Media Freedom Act (ENFA) si implicațiile pentru libertatea presei, reprezentanți CNA au vorbit despre nevoia unei educații media în România, în special în contextul evenimentelor din noiembrie 2024 și până azi.


Mesajul CNA la Cluj: România are nevoie de educație media

Membrii CNA au subliniat importanța includerii educației media în strategia națională de securitate, în contextul în care vulnerabilitatea a crescut în rândul tinerilor în războiului informațional. 

„Nivelul educației media este mult prea important în urma fenomenului care s-a întâmplat (la finalul anului trecut - n. red.) care a luat proporții covârșitoare. Avem nevoie acută de un instrument, care să fie adaptat la mijloacele de comunicare. Trebuie să învățăm să urmărim evoluția. Noi, ca instituție ne-am uitat cu ochi mari la Tik-Tok, la ceea ce s-a întâmplat acolo”, a spus Mircea Toma, membru CNA.

Vicepreședintele CNA, Valentin Jucan, a afirmat ca instituția va fi digitalizată pentru a putea ajunge mai ușor la neregulile din domeniul audio-vizual și pentu a le putea sancționa mai eficient.

Vicepreședinte CNA: „Educația media este ca un vaccin. Nu acționează pe loc, ci în timp construiește un sistem imunitar”

„Trebuie să vedem care sunt generațiile cu care mai poți lucra. De aceea veți vedea niște campanii de dezinformare în anumite părți ale societății, pe anumite vârste, care sunt preluate foarte puternic. Am fost șocați când am văzut persoane în mediul rural în zone foarte slab dezvoltate economic, dar ei fac reel-uri de la birt (bar - n. red.) Nu le poți explica între pahare că dispozitivul respectiv îți poate prezenta informații înselătoare. Educația media este ceva care trebuie asumat de statul român ca un element de protecție pe termen mediu și lung. Educația media este ca un vaccin, nu acționează mâine, așa cum ne-am dori, dar este acel sistem imunitar care se construiește în timp. Această imunitate, nu o putem oferi imediat exact celor care credem că au fost expuși”, a explicat Valentin Jucan.

Mircea Toma a subliniat că informarea corectă este importantă, dar și un public educat pentru consumul informației. 

„Una dintre durerile noastre majore este monitorizarea. Nu este proactivă acum. CNA funcționează pe principiul sesizărilor care vin dispre un public competent, vigilent și vrea să apere democrația din România (…) Am avut fețe lungi anul trecut, când am văzut că un candidat la alegerile prezidențiale din România sare de la 2% la 20% diferență față de următorul. E un fenomen care nu are vreo legătură cu realitatea. Un ONG a publicat o analiză legată de explozia de conturi false de pe Tik-Tok, care l-au pompat pe domnul Călin Georgescu alături de Taylor Swift, pe primele șase locuri în lume. Am văzut rezultatul în alegeri și ne-am uitat în DSA (Actul Legislativ Privind Serviciile Digitale), iar acolo scrie despre intervenții care creează risc sistemic într-o țară, care pot da peste cap procesul electoral (…) În Europa avem un agresor identificat, Rusia, iar peste ocean, unii proprietari de rețele de socializare vor să influențeze politic, pun în pericol libertate de exprimare, când vorbesc chiar despre asta”, a mai spus Mircea Toma.

CNA a transmis că impune platformelor digitale aflate sub jurisdicția României (Facebook, Tik-Tok, Instagram, YouTube etc) obligația de a lua măsuri pentru protejarea minorilor si a publicului larg, conform prevederilor din Legea Audiovizualului nr. 504/2002.

Platformele trebuie să implementeze:

  • măsuri de verificare a vârstei
  • de filtrare a conținutului inadecvat
  • de marcare clară a materialelor care pot afecta copiii.

Normele europene impun aceleași standarde pentru toate platformele digitale stabilite ]n statele membre ale UE și asigură un cadru unitar de protecție a minorilor în mediul digital. Astfel, ca părinte, poți avea încredere că aceste măsuri sunt respectate și că ai la dispoziție soluții eficiente pentru a proteja copiii de conținut audiovizual periculos.

Reprezentanții FSPAC au transmis că fără presă liberă nu există democrație.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

CNA, solicitare către Nicușor Dan pentru includerea educației media în strategia de securitate. Valentin Jucan: „Este o chestiune de siguranță națională”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter