Actualitate

Mesaje de susținere și rugăciuni pentru copilul de 12 ani accidentat grav de o mașină în centrul Clujului: „Suntem alături de tine. Vei reveni cât mai curând sănătos”

Copilul de 12 ani care a fost accidentat grav, miercuri, 1 octombrie 2025, este jucător la Academia de Fotbal Viitorul Cluj. Clubul a transmis un mesaj de solidaritate.

Oamenii au transmis mesaje de susținere pentru copilul accidentat grav de o mașină în centrul Clujului | Foto: Facebook, Academia de Fotbal Viitorul Cluj Oamenii au transmis mesaje de susținere pentru copilul accidentat grav de o mașină în centrul Clujului | Foto: Facebook, Academia de Fotbal Viitorul Cluj

 

 


 

Eduard, un băiat de 12 ani de la Academia de Fotbal Viitorul Cluj, a fost accidentat grav, ieri, în timp ce se afla pe trotuarul de pe strada Avram Iancu, iar ulterior a fost operat de urgență în aceeași noapte.


 

 


Copilul este intubat acum la secția de Anestezie și Terapie Intesivă (ATI), iar medicii sunt rezervați în ceea ce îl privește.

Acum, reprezentanții academiei unde este legitimat au transmis un mesaj de susținere pentru tânăr.


„Suntem alături de tine, Eduard! Jucătorul Academiei de Fotbal Viitorul Cluj, Balogh Eduard, trece prin momente grele după accidentul suferit. Îi transmitem toată susținerea și dragostea noastră. Eduard este un copil talentat și puternic, iar noi credem că va reveni cât mai curând sănătos, alături de colegii săi pe teren”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Acemiei de Fotbal Viitorul Cluj.

Postarea a strâns peste 200 de reacții si mai mult de 70 de comentarii de susținere în trei ore.


Oamenii se roagă pentru ca Eduard să se facă bine

Oamenii au transmis în comentarii că se roagă pentru Eduard, ca acesta să se facă bine.

  • „Doamne ajută. Multă sănătate și însănătoșire grabnică ești un luptator...”
  • „Eduard, suntem cu gândul și cu sufletul alături de tine! Dumnezeu să îți dea putere!”
  • „Prea multă lume se roaga pentru tine copile că să nu treci peste asta. Doamne ajută!!!”
  • „Luptă, Edu!!! Toată lumea te așteaptă să revii!”
  • „Multă sănătate și însănătoșire grabnică luptătorule... suntem alături de tine”

„Pacientul de 12 ani, transferat de la Spitalul de Copii cu un traumatism cranio-cerebral sever, a fost operat în regim de urgență pe Secția Neurochirurgie, în cursul serii.

În prezent se află la Terapie-Intensivă Neurochirurgie, intubat, sedat și ventilat mecanic. Prognosticul medicilor este rezervat”, a transmis pentru monitorulcj.ro Dorel Danciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Cum s-a produs accidentul rutier?

Potrivit Poliției, șoferul implicat în accident ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei. Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism pe strada Avram Iancu înspre Piața Cipariu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe sensul opus de mers, ulterior acroșând un minor de 12 ani care se afla pe trotuar”, informa, miercuri, IPJ Cluj.

De altfel, mama copilului accidentat pe trotuar a fost consultată de un echipaj SMURD sosit la locul accidentului, prezentând agitație psihomotorie în urma șocului suferit. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Copilul de 12 ani spulberat de o mașină pe trotuar în centrul Clujului, operat de urgență. Prognosticul medicilor este rezervat.

Accident rutier grav în centrul Clujului: copil de 12 ani, accidentat pe trotuar

Ultimele Stiri
abonare newsletter