Actualitate

Festivalul Cepei din Mihai Viteazu, prilej de dialog între fermieri și europarlamentarul Daniel Buda

Comuna Mihai Viteazu a găzduit duminică Festivalul Cepei, unul dintre cele mai importante evenimente agricole și culturale din zonă. La eveniment au participat Mircea Abrudean, președintele Senatului, europarlamentarul Daniel Buda, consilierii județeni Paul Țiriac și Igor Cojocariu, alături de primarul localității, Cristian Olaru.

Festivalul Cepei din Mihai Viteazu, prilej de dialog între fermieri și europarlamentarul Daniel Buda | Foto: Daniel Buda- Facebook Festivalul Cepei din Mihai Viteazu, prilej de dialog între fermieri și europarlamentarul Daniel Buda | Foto: Daniel Buda- Facebook

 

În cadrul vizitei la Festivalul Cepei, oficialii au discutat cu agricultorii despre soluțiile care ar putea fi puse în aplicare la nivel european, subliniind că prin Politica Agricolă Comună există finanțări dedicate investițiilor esențiale. Totuși, europarlamentarul Daniel Buda a recunoscut că birocrația rămâne un mare obstacol pentru fermieri și a transmis că va susține simplificarea procedurilor.


„Fermierii nu au ales această meserie ca să stea cu zilele prin hârtii și dosare, ci pentru a produce hrană”, a declarat Daniel Buda, adăugând că este nevoie de mai multe măsuri pentru a sprijini asocierea agricultorilor și certificarea produselor de origine românească.

Primarul Cristian Olaru a fost felicitat pentru sprijinul acordat comunității locale și pentru inițiativele care pun la dispoziția fermierilor spații de depozitare și facilități pentru dezvoltarea afacerilor agricole.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Europarlamentarul clujean Daniel Buda: „Fermierii români și cei din vest vor primii subvenții egale.”

Ultimele Stiri
abonare newsletter