Comuna Mihai Viteazu a găzduit duminică Festivalul Cepei, unul dintre cele mai importante evenimente agricole și culturale din zonă. La eveniment au participat Mircea Abrudean, președintele Senatului, europarlamentarul Daniel Buda, consilierii județeni Paul Țiriac și Igor Cojocariu, alături de primarul localității, Cristian Olaru.
Marinela Marc, inspector general școlar la Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj a transmis că este deschisă mereu dialogului cu profesorii.
Programul se adresează ziariștilor din presa locală și regional – print, online, radio, TV -, precum și bloggerilor și freelancerilor care sunt interesați să cunoască modul în care Uniunea Europeană are un impact direct în viața comunității locale în care își desfășoară activitatea.
Primarul Emil Boc a participat la dezbaterea publică privind masterplanul Soporului – un cartier ce urmează să fie construit de la zero, pe circa 250 ha.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a mulţumit românilor care au respectat deciziile autorităţilor în contextul restricţiilor legate de noul coronavirus.
Comisarul european Mariya Gabriel și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, vor avea, joi, un dialog cu cetățenii.
Episcopul catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, lansează un apel către credincioşi prin care îi îndeamnă să se roage pentru reuşita dialogului dintre Bisericile Ortodoxă şi Catolică, care s-au reunit în Italia, în cadrul Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic.
Săptămâna Națională a Voluntariatului a fost sărbătorită la Cluj-Napoca printr-un proiect educativ, „Biblioteca Vie”, o acțiune stradală a cărui scop este acela de a promova dialogul, toleranța și drepturile omului.