O inedită premieră teatrală a piesei "Iona" de Marin Sorescu, în regia Mihaelei Panainte şi interpretarea lui Florin Vidamski, a avut loc sâmbătă, 19 octombrie şi duminică, 20 octombrie, de la ora 18.00, în Salina din Turda.
După ce şi-a angajat neamurile pe la societăţile subordonate administraţiei locale sau în administraţia locală, după ce a înfiinţat un post în Primărie unde primeşte peste 5.000 de lei pe lună, după ce şi-a rezolvat cu datoriile la bugetul local, după ce i-a făcut loc consoartei sale să intre în Consiliul Local şi după ce dirijează banii publici spre organele de media obediente, Petre Pop îşi satisface o nouă "aroganţă": şi-a asfaltat strada!
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câștigat al cincilea său turneu din carieră, duminică, după ce a învins-o pe australianca Samantha Stosur (N. 7), cu 7-6 (1), 6-2, în finala turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 795.707 dolari.
Scriitoarea Herta Müller a suportat, sâmbătă, o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim, Germania, în urma căreia laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009 a fost internată la secţia de terapie intensivă.
Președintele Băncii Central Europene, Mario Draghi, a solicitat, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, întârzierea implementării noilor reglementări privind salvarea băncilor care se confruntă cu probleme financiare, a anunțat duminică publicația germană 'Die Frankfurter Allgemeine Zeitung' (FAZ), transmite Xinhua.
Jurnalistul Ioan T. Morar, fost angajat al trustului Pro Tv, a explicat într-o postare pe blogul său care a fost motivul pentru ca care Andrei Zaharescu a plecat de la postul TV patronat în acea vreme de Adrian Sârbu.
Prin propagarea unor mesaje catastrofice şi apelul la Moldova, care nu-i a lor, ci a urmaşilor, câţiva agitatori pun la cale "răscoala" de la Pungeşti - Vaslui.