Educație

UMF organizează un examen de simulare a admiterii 2014

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” organizează cursuri de pregătire pentru admitere si un examen de simulare pentru admitere. Prin această acţiune, reprezentanţii UMF vin în sprijinul candidaților cu două luni înainte de admiterea propriu-zisă, care va avea loc în data de 23 iulie 2014.




Politică

Subprefectul de Cluj, Mihnea Iuoraş, ar putea fi schimbat după intrarea UDMR la guvernare

UDMR ar putea primi postul de subprefect al judeţului Cluj în urma negocierilor cu PSD. Numele celui care ar putea cupa acest fotoliu încă nu se cunoaşte, el urmând să fie stabilit săptămâna viitoare după o serie de discuţii care vor avea loc în interiorul Uniunii. În momentul de faţă postul de subprefect al judeţului Cluj este ocupată de Mihnea Iuoraş.


Actualitate

Cu Centrul de Deşeuri încă nefinalizat, CJ Cluj „bagă bani” într-o campanie de informare cu privire la colectarea selectivă

Consiliul Judeţean Cluj a demarat, începând de joi, campania de informare şi conştientizare a clujenilor pentru proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj”. Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a precizat că Centrul de Deşeuri va fi finalizat în luna noiembrie 2014, cu costuri mai mari cu 1,5 milioane de euro decât preconizat.



Ultimele Stiri

abonare newsletter