Administrație

Numărul și numele străzii, OBLIGATORII la case în Cluj-Napoca. Cât e amenda?

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis că toate străzile din oraș trebuie să aibă indicator cu numele, iar proprietățile și cu numărul.

Numărul și numele străzii, obligatorii pentru locuințele din Cluj-Napoca | Foto: Captură video Facebook, Emil Boc Numărul și numele străzii, obligatorii pentru locuințele din Cluj-Napoca | Foto: Captură video Facebook, Emil Boc

 

 


 

„Cu siguranță ați căutat o stradă în Cluj și nu ați găsit vreun indicator stradal sau plăcuță care să vă ajute să găsiți strada respectivă. La fel și în cazul unei proprietăți. Acum gata. Facem ordine”, a transmis Emil Boc, potrivit unui clip video postat pe pagina sa de Facebook.


 

 


Edilul a transmis că fiecare stradă trebuie să aibă indicatorul stradal pentru a fi ușor găsită, iar fiecare proprietate din Cluj-Napoca trebuie să aibă și numărul.

„Că e casă particulară, bloc, restaurant, locația trebuie să aibă numărul afișat, astfel încât toată lumea să poată găsi strada și adresa pe care si-o dorește. Potrivit legii, Primăria are obligația de a amplasa plăcuțe stradale pentru a putea să identificăm fiecare stradă din municipiul Cluj-Napoca. În perioada iulie-noiembrie am amplasat peste 800 de plăcuțe stradale pentru a putea identifica mai ușor străzile. Primăria îți spune unde e strada, dar doar tu știi ce număr porți! Nu-ți pune GPS-ul pe gânduri: pune-ți numărul pe casă! Primăria se ocupă de străzi. Tu de poartă”, a mai spus Emil Boc.


Primarul a explicat cine are obligația legală să afișeze numerele pentru a identifica adresele de locuit din Cluj-Napoca.

„Potrivit Hotărârii noastre de Consiliu local, cetățenii au obligația de a amplasa pe imobil plăcuțe de indentificare a imobilului, care să conțină numărul și numele străzii”, a explicat Emil Boc.


Indicator cu numele și numărul străzii, GRATIS de la Primăria Cluj-Napoca

Edilul a transmis ce trebuie să facă oamenii ca să își procure plăcuțele cu numele și adresa unde locuiesc.

„Fie tu, cetățean sau persoană juridică îți cumperi în regim propriu și respecți stasus 1848: fond alb cu scris negru, fie faci o solicitare online sau la registratură Serviciul de Siguranță a Circulației, iar Primăria, în regim gratuit îți confecționează numărul pentru adresa unde locuiești”, a detaliat Emil Boc.

El a mai explicat că persoanele care nu respectă această obligație pot primi o amendă între 200 și 500 de lei

„Am dat termen până în 1 decembrie. Primăria va verifica toate străzile din muncipiu să aibă plăcuțe stradale de identificare. Astfel, oriunde, oricine și oricând să poată găsi orice stradă din acest oraș. Pentru cetățeni am dat termen 31 martie 2026 pentru plăcuțele de la imobile. Împreună construim un oraș minunat și bine administrat.”, a conchis Emil Boc.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc sugerează ieftinirea prețului energiei: „Cetățenii de rând plătesc facturi uriașe”

Centru de recuperare din adicții, în valoare de 25 de milioane de euro, realizat în Cluj. Emil Boc: „Este un proiect unic la nivel național”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter