Ținta pentru care a fost adus fostul antrenor de la Pandurii Târgu Jiu este clasarea la finalul campionatului pe locurile 5-8, declară Eugen Pârvulescu.
Cursul euro a scăzut ieri de la 4,4060 la 4,4047 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,4020 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de miercuri.
Noul Model de Maza MX-5 a ajuns la generaţia cu numărul 4. Aceasta a fost facută publică astăzi(nr. 04.09.2014). Despre această maşină se spune că este cea mai populară şi apreciată maşină sport din întreaga lume.
Comisarul şef Valentin Tătar de la DNA Cluj s-a prezentat, joi, în faţa unui magistrat de la Tribunalul Cluj, care trebuie să parafeze acordul de vinovăţie prin care a fost de acord cu pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Piese de teatru, filme de scurt metraj, concerte și diverse dansuri, asta vor vedea cei interesaţi la Histrioniada Liceenilor, aflată la a 12-a ediţie, în perioada 8-12 septembrie.