Politică

„Generalul” Ilie Năstase, supărat pe pensia lui Băsescu

Senatorul PC Ilie Năstase, cel care l-a înlocuit pe Dan Voiculescu în Parlament, se arată indignat de vestea că Traian Băsescu are o pensie de 7600 de lei pe lună. Fostul tenismen consideră că suma încasată de Băsescu este "nesimţită".





Politică

Săftoiu îl „traduce” pe Iohannis: „Justiția are nevoie de independență, nu de presiunea publică!”

Purtătorul de cuvânt al vechiului PDL Adriana Săftoiu a comentat câteva dintre declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis de marţi, referitoare la justiţie. Explicaţiile lui Săftoiu vin după ce preşedintele României a precizat că CSM trebuie să ia măsuri ori de câte ori apar în presă informaţii din dosarele în instrumentare.




Politică

Schulz sprijină aderarea României la Schengen

La numai o zi după ce preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, Wolfgang Bosbach, a declarat că nu vom adera la Schengen în 2015, un alt neamț, Martin Schulz, a ținut să sublinieze faptul că susține candidatura României. Președintele Parlamentului European a explicat că accederea României (și a Bulgariei) în Schengen este un drept care nu poate fi interzis, având în vedere faptul că toate condițiile tehnice au fost întrunite.

Ultimele Stiri

abonare newsletter