Ministrul Apărării, Mircea Duşa a declarat, marţi, în cadrul bilanţului ministerului pe 2014, că cele două comandamente NATO stabilite a fi înfiinţate în ţara noastră, în urma reuniunii miniştrilor Apărării de la Bruxelles, vor fi operaţionale din 2016 şi 2018.
Comisia municipală de sistematizare a circulaţiei a avizat în şedinţa de luni, 9 martie, planurile de marcaj pentru realizarea a 9,3 km de piste dedicate pentru biciclete, din care 8,3 km pe carosabil.
„O făcurăm și pe asta și tot degeaba”. Îmi permit să concluzionez această lungă dezbatere publică despre religia în școlile românești cu „o vorbă de duh” a uneia dintre „autoritățile românești supreme” care este Caragiale.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat, luni, omologului german, Frank-Walter Steinmeier, o broşură pe a cărei copertă este imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a fost desemnată sportiva lunii februarie de participanţii la o anchetă iniţiată de postul Sky Sports, românca fiind preferată de 88 la sută dintre cei care au votat pe site-ul televiziunii britanice.
Poliţiştii fac 61 de percheziţii în Bucureşti şi în zece judeţe, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii, prejudiciul depăşind nouă milioane euro.
Pentru ca alegerile să se desfăşoare corect într-o ţară democratică fiecare vot trebuie să fie numărat. Pentru ca acest lucru să funcţioneze, sistemul electoral trebuie să fie unul performant şi mai ales transparent. În acest sens, reprezentanţii M10 propun votul electronic, proiect care a ajuns la Comisia de Cod Electoral.
Federația Română de Handbal a ajuns la un acord cu antrenorul suedez Tomas Ryde pentru preluarea funcției de antrenor principal al naționalei de senioare.