Sport

Andreea Răducan nu a primit înapoi medalia de aur de la JO din 2000

Fosta gimnastă Andreea Răducan s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, solicitând fără succes forului să i se acorde medalia de aur obţinută la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, distincţie care i-a fost retrasă pentru dopaj.




Politică

Americanii ne-au scos la raport: Critici pentru Guvern şi Parlament - "marţea neagră" şi penalii acoperiţi de colegi

Guvernul şi Parlamentul au elaborat şi adoptat legi într-o manieră netransparentă, iar Guvernul a continuat să adopte un număr mare de ordonanţe de urgenţă fără avizul Parlamentului, în timp ce Legislativul a votat adesea împotriva ridicării imunităţii unor membri suspectaţi de fapte de corupţie. Concluzia apare în Raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014 privind "Practici în materie de drepturile omului", la capitolul despre România.


Politică

“Traseiştii"- Multe partide, dar prea puţine iniţiative legislative

Deputaţii şi senatorii intră în curând în vacanţă, după o sesiune parlamentară în care nu s-au chinuit prea mult să legifereze. Cei patru deputaţi traseişti de la Cluj au susţinut împreună aproximativ 70 de iniţiative legislative, niciuna devenită lege. Iniţiativele lor au vizat domenii generale şi bineînţeles, aproape toţi au fost foarte precupaţi cu declararea unor zile speciale drept sărbători naţionale.

Actualitate

Consiliul Judeţean nu acceptă pretenţiile Atzwanger pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri. Raport: Prejudicii de milioane de lei cauzate UE. Ce urmează?

Firma Atzwanger a înaintat propunerile sale cu privire la continuarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri, propuneri care nu au fost acceptate de Consiliul Judeţean. Pe de altă parte, un raport al Autorităţii de Audit relevă prejudicii de milioane de lei cauzate bugetului Uniunii Europene pentru lucrări neconforme şi solicită "în mod imperativ" recuperarea daunelor.

Ultimele Stiri

abonare newsletter