Germania a anunțat că va începe să refuse refugiați. Anunţul a fost făcut de Angela Merkel, în faţa membrilor din propriul partid, cărora le-a promis că va mai domoli fluxul celor care vor să treacă graniţa.
Un bărbat a suferit arsuri grave, pe aproape 50% din suprafaţa corpului, ca urmare a unei explozii ce a avut loc, marţi, la o vulcanizare din localitatea Gâlgău, victima fiind preluată de SMURD şi mai apoi transferată la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
În perioada 3-7 decembrie s-a desfășurat la Belgrad, în Serbia, a șasea ediție a Campionatului Mondial de Karate Fudokan, competiție la care s-au calificat cinci sportivi de la Clubul Sportiv Fortuna Cluj.
După creşterea vinerea trecută a euro la 4,5297 lei, maximul ultimelor 22 de luni, sub impactul evoluţiilor de pe pieţele internaţionale, moneda naţională a reuşit să recupereze o bună parte din pierderi.
Traficul aerian este blocat pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, din cauza ceţii, marţi fiind anulate trei zboruri, potrivit reprezentanţilor aeroportului. Pasagerii din cursa Tarom care trebuia să aterizeze marţi, la ora 13.10, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu vor ateriza la Cluj, din cauza ceţii, au anunţat reprezentanţii aeroportului sibian.
Formațiile muzicale Vespera și FUNKorporation din Cluj-Napoca vor concura sâmbătă, 19 decembrie 2015, în cadrul finalei GBOB România împotriva mai multor formații din toată țara.
Chiar dacă a plecat de la echipa de fotbal a Universității Cluj, Robert Veselovsky încă trăiește cu inima la echipa clujeană. Acest lucru se poate vedea și pe ultima postare a sa pe pagina de facebook unde îndeamnă prietenii și suporterii la un gest umanitar pentru un tânăr după accidentul de la clubul Colectiv.
Vârful CFR-ului, Cristian Santamaria Lopez a marcat la Botoşani cel de-al zecelea gol al său pe prima scenă din România, reuşită graţie căreia a intrat pe lista celor 16 fotbalişti străini care au atins această bornă în sezonul de debut din Liga 1.