Economie
Selly și stațiunea lui de la malul mării. Șeful ANAT: „Probabil că băuse. Declarații copilărești”.
Șeful ANAT ironizează planurile lui Selly de a construi o nouă stațiune pe litoral. „Să nu credeți că stațiunile astea apar așa peste noapte”, spune Alin Burcea.
Selly, la prezentarea proiectului Nibiru, o nouă stațiune pe litoralul Mării Negre. 29 iulie, 2025 |Foto: YouTube NIBIRU Official Launch Event
Planurile vloggerului Selly care promite o nouă stațiune care va revoluționa litoralul românesc sunt luate în derâdere de președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), nu are încredere în proiectul prezentat de vloggerul Selly, creatorul festivalului „Beach, Please!”, care anunța crearea unei noi stațiuni pe litoralul Mării Negre.

În vară, Selly vorbea de o investiție estimată de 50 de milioane de euro, în primă fază, în Costinești în „Nibiru”, un proiect descris ca o stațiune nouă pe litoral, care va include mall, parc de distracții, venue de evenimente și cel mai mare club de noapte din lume. Prin această investiție, Selly declara că vrea să reînvie litoralul românesc și să pună România pe harta lumii.
„Probabil că băuse. Eu de tineri din ăștia care fac...Selly a declarat că o să facă o mare stațiune. Repet, băuse. Să nu credeți că stațiunile astea apar așa peste noapte, nu face nimeni nimic în România timp de 35 de ani, am făcut noi ceva prin Năvodari...astea declarații copilărești. Nu cred că se va întâmpla mare lucru. În Constanța, pe aeroportul din Constanța, în 2025, n-a aterizat niciun avion care să aducă turiști străini, ce s-o mai dăm...”, a declarat Burcea, într-o conferință de presă în Antalya, unde a prezentat cifrele turismului din 2025, având în vedere că sezonul estival s-a încheiat.
Cât sunt de atrași străinii de festivalurile de muzică din România?
„Bineînțeles că festivalurile atrag, dar haideți să nu ne imaginăm că dacă avem 70-80.000 de turiști la Neversea sau Untold, nu credeți că 70.000 sunt străini. Nu, vin 2-3.000 de străini. Da, festivalurile aduc străini, dar nu aduc mai mult decât câteva mii de oameni, 10-15-20.000. Nu vă imaginați că jumătate din ei sunt străini. Dar, vin. Toate evenimentele de acest gen ajută. Am înțeles că nu mai vor să facă festivalul Neversea la Constanța, l-au mutat la București. O prostie, trebuie să-l faci într-o zonă turistică, cu infrastructură de cazare ca să-i ajuți și pe ei să le crească gradul de ocupare la mare”, a mai spus Burcea.
Cea mai mare investiție privată în divertisment
Selly mai declara că aceasta va fi „cea mai mare investiție privată făcută vreodată în sectorul de divertisment din România”.
Investitori majoritari în proiect sunt parteneri din Global Records Group, alături de un grup de artiști români și antreprenori din HoReCa, real estate și entertainment.
Selly și Lucian Ștefan, fondator și CEO al Global Records, sunt deja parteneri în festivalul „Beach, Please!”, lansat în 2022, în Costinești, orașul de origine al fondatorului Global Records.
Lucian Ștefan anunțase anterior că a cumpărat un teren de 180 de hectare în Costinești, unde pregătește un proiect de entertainment care va implica investiții de zeci de milioane de euro, în primă fază. Prin aceste investiții, Lucian Ștefan spunea că vrea să transforme Costineștiul într-o destinație comparabilă cu Mykonos, Saint-Tropez, Dubai sau Ibiza.
Potrivit anunțului de acum, Nibiru se va situa între Costinești și Tuzla, pe o suprafață de 1,6 milioane de metri pătrați. Proiectul este gândit ca un oraș temporar – activ doar vara – și va urma să găzduiască festivalul „Beach, Please!” după ce va fi finalizat.
România avea mai mulți turiști în comunism
Recent, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a atras atenția că România este singura țară din Europa care atrage mai puțini turiști internaționali astăzi decât în perioada comunistă.
„În 1980, România era vizitată de peste 3,4 milioane de turiști străini. La Revoluție, fluxul se situa la aproximativ 3,2 milioane, odată cu deschiderea frontierelor si afluxul de curioși care doreau să vadă România eliberată de comunism. Astăzi, după mai bine de trei decenii de democrație, deschidere și integrare europeană, numărul turiștilor străini abia depășește 2 milioane”, arăta ANAT.
monitorulcj.ro a solicitat un punct de vedere de la Selly pe care îl vom publica imediat după ce îl vom primi.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
