Cu doar câteva ora înaintea startului festivalului Untold, Parcul Central era gata să îi primească pe tinerii puși pe distracție. Pe lângă cele 6 scene organizatorii au pregătit zone de relaxare cu hamace și perne, zone cu mâncare dar și un colț tradițional transilvănean unde cei prezenți sunt invitați să descopere Transilvania pe cont propriu.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a precizat de ce unităţile de transfuzie sanguină (UTS) din cadrul spitalului nu au fost autorizate. De asemenea, Spitalul a precizat că UTS-urile funcţionează cu medici din alte secţii, care pe lângă atribuţiile pe care le au mai colectează şi sânge.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri, 3 august, în jurul orei 17:30, pe DN 16, în comuna Apahida, în afara localităţii, soldat cu rănirea a patru persoane.
Fostul şef al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, ocupă începând de ieri funcţia de director general al Poliţiei Locale. Proaspăt ieşit la pensie din cadrul IPJ Cluj, cu o pensie deloc de neglijat, Bonţidean va fi plătit regeşte şi din noua postură de şef al poliţiştilor locali.
Festivalul Untold, la care organizatorii estimează participare a 350.000 de persoane, va începe joi la Cluj-Napoca. Principala scenă a festivalului, care este în prezent unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din ţară, va fi cel mai mare podium amenajat în România, depăşindu-l ca suprafaţă pe cel de anul trecut, care a fost construit pe acelaşi amplasament, respectiv stadionul Cluj Arena.
Mihai Mocean, tânărul cu sindrom Down care a obţinut media 6,83 la Bacalaureat în anul 2013, a fost admis în acest an ca student la buget la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, Departamentul Oradea, urmând să înceapă cursurile în octombrie.
Şmecheriile imobiliare continuă în Cluj-Napoca fără ca cineva să ia atitudine. O mostră ciudată de urbanism vine de această dată din cartierul Gheorgheni: etajare a unui imobil pe hârtie, construcţie nouă cu acordul tacit al Primăriei în realitate.