Peste o mie de turiști români din București, Cluj-Napoca și Iași au plecat sâmbătă către Antalya cu curse charter, zborurile către această destinație desfășurându-se normal, după programul stabilit, în pofida tentativei de lovitură de stat din Turcia, a anunțat Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) pe pagina proprie de Facebook.
Tehnicianul feroviarilor, Vasile Miriuță, este încrezător că trofeul Supercupei României, aflat deja la Cluj, după ce a fost adus de reprezentanții Federației Române de Fotbal, nu va părăsi orașul după meciul de sâmbătă seara, CFR Cluj sperând astfel să câștige a treia Supercupă din istoria clubului.
Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, cauză în care este cercetat alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana.
Rezultatele de la Bacalaureat 2016, după contestaţii, au fost publicate pe portalul edu.ro. Procentul final de promovare a examenului de Bacalaureat este de 68,1 la sută, după soluţionarea contestaţiilor.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, până în prezent, nu se înregistrează victime sau răniți în rândul cetățenilor români aflați în Turcia, ca urmare a tentativei de lovitură de stat care a avut loc în această țară.
Cel puțin 90 de persoane au murit și 1.154 au fost rănite în timpul tentativei de lovitură de stat începute vineri noaptea în Turcia , informează agenția turcă Anadolu, citată sâmbătă dimineața de EFE.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații, valabilă de vineri după-amiază până duminică seară, în 23 de bazine hidrografice.
O tentativă de lovitură de stat a avut loc vineri seară în Turcia. Premierul a anunţat că aceasta ar fi fost înnăbuşită şi că forţele armate au fost chemate să facă "ce trebuie să facă".
La concertele islandezilor Sigur Ros nu se face pogo, nici nu se dansează. Muzica lor în primul rând se simte și abia apoi se ascultă. Asta au făcut miile de festivalieri care au fost joi seara la Electric Castle. Islandezii Sigur Ros au fost headlinerii Zilei 1 a festivalului de la Bonțida.
Medicul clujean Anton Florin, asistent universitar, medic specialist cardiolog, se afla joi seara la Nisa. El a fost martor al evenimentelor tragice petrecute în Franţa.