Sănătate

Mii de medici și asistenți au intrat în grevă

12.000 de medici şi asistenţi din Federaţia Sindicală Hipocrat vor lucra cu o banderolă pe braţ.

În următoarea săptămână vor picheta şi vor întrerupe temporar activitatea, urmând ca pe 31 octombrie să declanşeze greva generală.

Demersul sindicatelor din sănătate nu se va opri decât după soluţionarea revendicărilor, anunţă reprezentaţii federaţiei.


Sindicaliștii din Sănătate cer autorităților să-i motiveze pe medicii care acoperă lipsa de personal, dar şi crearea unui cadru legal pentru admiterea în învățământul superior a asistenților medicali cu studii medii și vechime în specialitate.

Aceștia mai cer si salarii corespunzătoare pentru personalul TESA și pentru funcționarii publici din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică.


“Apropo de finanțare, uitați o bancnotă de un leu. Atât primește un medic chirurg pe o oră de operație. Atât am primit eu săptămâna trecută, șase lei pentru șase ore de operații, operație oncologică. Și aici vorbim despre un medic primar. Un medic rezident nu primește nici măcar 50 de bani, să mănânce un ou. Deci asta asigură statul român și atunci, fără finanțare, pleacă sau cei care rămân, mor”, a explicat pentru Antena3.ro unul dintre sindicalişti, doctorul Marian Stamate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter