TIFF

Începe cea de-a 6-a ediție TIFF Oradea! Ce îi așteaptă pe iubitorii de filme?

Ultimul weekend din septembrie vine cu un număr record de noutăți cinematografice, multe dintre acestea prezentate în avanpremieră la cea de-a 6-a ediție TIFF organizată în Oradea.

Începe TIFF la Oradea / Foto: organizatori Începe TIFF la Oradea / Foto: organizatori

 

 


Astăzi, pe 29 septembrie, Festivalul Internațional de Film Transilvania - TIFF își deschide oficial ușile la Teatrul de Stat din Oradea cu proiecția în avanpremieră națională a filmului Crima este a mea/ Mon Crime (r. François Ozon). Spectatorii prezenți la Gala de Deschidere vor fi întâmpinați de Cvartetul Espressione, care, inspirat de atmosfera filmului din deschidere, vor face o introducere muzicală în Parisul Interbelic.

 


Peste 30 de invitați speciali din industria cinematografică autohtonă sosesc la Oradea în acest weekend, pentru a intra în dialog cu publicul din oraș, la ediția cu cele mai multe avanpremiere românești din istoria evenimentului. Actorii Alexandru Papadopol, Dorian Boguță (Încă două lozuri), dar și echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate –  regizorul Tudor Giurgiu, actorii Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Ștefan Iancu, alături de actorii orădeni Răzvan Vicoveanu, Elvira Rîmbu și directorul de imagine Alex Sterian, își dau întâlnire cu publicul prezent la proiecții.

În cele trei zile de festival, orădenii vor vedea primii filme precum Visul, urmat de o întâlnire cu regizorul Cătălin Saizescu, actorii Georgiana Saizescu și Gloria Găitan, cât și cu Serghei Mizil. Cazul inginerului Ursu (r. Liviu Tofan, Serban Georgescu), va fi proiectat în prezența lui Andrei Ursu, fiului protagonistului. La Sala Transilvania echipa documentarului Playback, formată din regizoarea Iulia Rugină și legendarul DJ al anilor '80, Sorin Lupașcu, vor întâmpina publicul după proiecția filmului despre paradisul pierdut al discotecii Ring din Costineşti. Duminică, programul de filme și întâlniri este completat de regizorul Andrei Tănase care se va întâlni cu publicul la proiecția filmului Tigru, iar regizoarea documentarului De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, Carla Teaha, va fi prezentă  la proiecția filmului.


Cinefilii la TIFF Oradea 2022 / Foto: organizatori

La prima întâlnire cu publicul din oraș vor fi și titlurile internaționale incluse în selecția de anul acesta. Vor rula pe ecran Balena/ The Whale (r. Darren Aronofsky), cu Brendan Fraser în rolul principal, film care a adunat peste 116 nominalizări și 44 de premii. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX,  Casablanca (r. Michael Curtiz) va putea fi văzut duminică în Piața Unirii, unde acces este liber. De nerata este și Confort Nordic, regizat de islandezul Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, o comedie despre frica de zbor în care un veteran din forţele speciale, o dezvoltatoare imobiliară mereu stresată, o influenceriţă cu o jumătate de milion de urmăritori şi un instructor incompetent iau parte la un costisitor curs care promite să le facă uitată frica de a călători cu avionul.

Imagine impresionantă de la TIFF Oradea 2022 / Foto: organizatori

Cine-concertele vor fi nelipsite anul acesta din programul zilnic TIFF Oradea de la Sinagoga Sion. Pentru iubitorii de muzică și film, fiecare seară de festival va fi marcată de câte o experiență cine-muzicală cu momente create special pentru acest eveniment. În această seară, cine-concert Ultima Noapte (r. Jenő Janovics). Un clasic al cinema-ului mut, filmat în oraşul Cluj-Napoca la început de secol XX și acompaniat live de Wingman Jazz Trio, care crează o coloană sonoră originală cu ocazia acestui cine-concert.


Cine-concertul Aventurile prințului Achmed (r. Lotte Reiniger). Primul lungmetraj de animație din istoria cinematografică. Filmul mut are o frumusețe și un rafinament grafic aparte, siluetele personajelor fiind inspirate din universul de basm al celor O mie și una de nopți. La TIFF Oradea, animația, împreună cu coloana sonoră interpretată la sintetizator analog și baglama de artistul Danaga, vor transpune spectatorii într-un univers de poveste. În ultima seară de festival, publicul este invitat la Manasse (r. Jean Mihail), în care lupta dintre tradiție și modernitate pe ritmuri klezmer și  lăutărești, într-un clasic al filmului mut românesc.. FIlmul va fi acompaniat de Cvartetul Volekh, un ansamblu acustic klezmer din București, ce explorează conexiunile dintre repertoriile tradiționale de muzică idiș și românească din Valahia și Moldova.

EducaTIFF la Oradea / Foto: organizatori

EducaTIFF – secțiunea cu filme pentru copii și adolescenți, transformă weekendul în povești pline de inspirație. Sâmbătă, de la ora 13:00, la Sala Transilvania va rula seria Legendarium - primul serial de animație românesc creat de Fazakas Szabolcs, premiat la nivel internațional. Realizat în Odorheiul Secuiesc, serialul Legendarium urmăreşte povestea a doi copii, Rika şi Zete, care descoperă legendele şi le salvează de la uitare. Duminică de la ora 11, va fi proiectat și filmul David, în regia lui Radu Muntean, unde ne vom întâlni și cu unul dintre tinerii protagoniști.


La rândul lor, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, se vor distra la atelierele de animație care vor avea loc în Cetatea Oradea. Locurile disponibile la cele două evenimente au fost rezervate în primele ore de la publicarea veștilor pe rețelele sociale, semn că ediția din acest an TIFF Oradea va fi cu adevărat de succes.

Programul complet al ediției este disponibil pe oradea.tiff.ro.

CITEȘTE ȘI:

Organizatorii Untold, Electric Castle, Jazz in the Park sau TIFF „sar la gâtul Guvernului” și avertizează: „Dacă TVA-ul la bilete crește la 19%, multe festivaluri se vor închide"

Filmul românesc Libertate, proiectat în premieră la TIFF, a fost premiat la Sarajevo Film Festival

abonare newsletter