Problema cadourilor foarte scumpe oferite profesorilor a fost dezbătută de-a lungul anilor. De cele mai multe ori, de sărbători, părinții se dau peste cap, adună bani și cumpără cadouri dascălilor, deși așa ceva nu ar trebui să se practice.
Comisiile juridică și de învățământ ale Senatului au adoptat, marți, propunerea legislativă a senatorului PSD Șerban Nicolae, ce prevede pedepse pentru agresarea personalului didactic. Totodată, în cadrul dezbaterilor, s-a stabilit un amendament ce prevede majorarea sancțiunilor cu o treime. Proiectul va fi trimis în plenul Senatului, for decizional.
Ministrul Educației le-a transmis profesorilor să își amintească de “vocație și tact pedagogic” zilele acestea, când majoritatea elevilor trec prin perioada de teze și teste de la finalul celui mai scurt semestru școlar.
Aproape 25 de mii de profesori care consideră că 75% dintre elevi au “probleme de comportament” au semnat o petiție pentru pensionarea cadrelor didactice la 57 ani pentru bărbați și 55 de ani pentru femei.
Un elev este agresat de un cadru didactic sau de altcineva din personalul școlii. Situația ajunge la cunoștința directorului, altui profesor sau oricărei alte persoane salariate a școlii respective. Ce responsabilități are cel care află de acel abuz? Ce se întâmplă cu agresorul?
Piața meditațiilor fiscalizate este cel mai dezvoltată în Transilvania, unde sunt cei mai mulți profesori care își declară veniturile din meditații, peste 1.200.
Judecătorul Cristi Danileț le-a spus profesorilor că există o lege la care pot apela, printr-o procedură simplă, direct la judecător, în cazul în care elevii, părinții sau alți profesori le aduc injurii, fie online fie „offline”.