Sport

Situație gravă la CFR! Șeful AFAN susține că jucătorii de la CFR Cluj au restanțe salariale din luna aprilie

Situația financiară de la CFR Cluj este din nou în centrul atenției. Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), Emilian Hulubei, susține că mai mulți jucători ai formației din Gruia nu și-ai mai primit salariile de câteva luni.

Situație gravă la CFR! Șeful AFAN susține că jucătorii de la CFR Cluj au restanțe salariale din aprilie | Foto: Mădălina IVAN/monitorulcj.ro Situație gravă la CFR! Șeful AFAN susține că jucătorii de la CFR Cluj au restanțe salariale din aprilie | Foto: Mădălina IVAN/monitorulcj.ro

 

 


 

Situația financiară de la CFR Cluj este din nou în atenția publică. Șeful AFAN, Emilian Hulubei susține că unii jucători nu și-au mai primit salariile din luna aprilie a acestui an, notează sptfm.ro.


Potrivit șefului AFAN, problemele nu se rezumă doar la salarii. Unii fotbaliști ar avea și chirii restante încă din luna ianuarie, iar în cazul jucătorilor străini situația ar putea deveni și mai complicată dacă obligațiile financiare nu vor fi achitate în termenul prevăzut de regulament.

„Cred că de aceea a plecat domnul Mureșan. La CFR situația nu este bună. Am depus și eu mai multe memorii pentru jucătorii de acolo. Unii nu și-au primit salariile din aprilie, iar alții au chirii neachitate încă din ianuarie. Mai există și monitorizarea UEFA, unde nu au fost sancționați, deși nu înțeleg cum, pentru că problemele sunt serioase”, a declarat Emilian Hulubei.


Potrivit regulamentelor, jucătorii care notifică oficial clubul pentru salariile restante pot cere rezilierea unilaterală a contractului în cazul în care sumele nu sunt plătite în termenul prevăzut. În cazul fotbaliștilor străini, formația din Gruia riscă să piardă nume importante ale echipei, iar clubul va fi obligat să le achite integral contractele rămase. 

Hulubei a criticat și practica prin care jucătorii acceptă reeșalonarea salariilor pentru ca echipele să poată obține licența de participare în competiții.


„Eu îi sfătuiesc să nu mai semneze eșalonările și să forțeze cluburile să plătească. Ei cred că, dacă ajută cluburile, cineva le va ridica o statuie. În realitate, când nu va mai fi nevoie de ei, vor fi dați afară imediat”, a transmis președintele AFAN.

Reamintim că problemele financiare de la CFR Cluj au fost semnalate și în ultimele săptămâni. Clubul a întâmpinat dificultăți inclusiv în asigurarea resurselor necesare deplasării pentru meciul din Armenia, din turul doi preliminar al Conference League, iar conducerea a apelat la sprijinul suporterilor. Totodată, oficialii au avertizat că, în cazul în care datoriile către ANAF nu vor fi achitate la timp, echipa riscă sancțiuni care ar putea afecta participarea în cupele europene. Din cauza situației financiare, CFR nu a putut înregistra la timp nici jucătorii transferați în această vară, aceștia lipsind din lot la debutul noului sezon.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Plecare de ultimă oră de la CFR Cluj! Și-a reziliat contractul și a bătut palma cu altă echipă

OFICIAL! Cutremur la CFR Cluj! Iuliu Mureșan a plecat de la echipă

Ultimele Stiri
abonare newsletter