Sport

Universitatea Cluj s-a despărțit de trei jucători

Universitatea Cluj s-a despărți de un mijlocaj și doi doi fundași. Este a cincea schimbare în lot pe care „studenții” o fac în mai puțin de două zile.

„U” Cluj se desparte de Andrei Artean (stânga) Jasper van der Werff (centru) și Alin Toșca (dreapta) | Foto: FC Universitatea Cluj „U” Cluj se desparte de Andrei Artean (stânga) Jasper van der Werff (centru) și Alin Toșca (dreapta) | Foto: FC Universitatea Cluj

 

 


 

Universitatea Cluj a anunțat duminică, 31 mai 2026, că se desparte de fundașii Jasper van der Werff (27 de ani) și Alin Toșca (34 de ani) și mijlocașul defensiv Andrei Artean (32 de ani).


 

 


Cei trei au ajuns la final de contract cu Universitatea Cluj și nu vor mai continua alături de „U”.

Dintre aceștia, primul care a semnat cu „U” Cluj a fost stopper-ul de origine elvețiană, Jasper van der Werff, venit de la Paderborn în vara lui 2024. Jucătorul doar 13 prezențe în tricoul lui „U” în stagiunea sa inaugurală la Cluj și a reușit să contribuie cu o pasă decisivă în victoria de pe teren propriu, cu CFR (3-2, 9 decembrie 2024).


Adus după dubla din Conference League cu Ararat-Armenia, pentru a contribui cu un plus de experiență, Alin Toșca a jucat în doar trei partide pentru Universitatea în stagiunea 2025-2026, mai exact în duelurile cu FC Botoșani (0-2, în Superligă), Metalul Buzău (2-1, în Cupa României) și Sepsi Sfântu Gheorghe (2-2, în Cupa României).

În ceea ce-l privește pe Andrei Artean, acesta a semnat cu „Șepcile roșii” la începutul anului trecut și a strâns 19 apariții în Superligă în partea a doua a sezonului 2024-2025. În ultimul an competițional, fotbalistul folosit și ca fundaș central sau lateral a evoluat în 15 partide, printre care și cele două confruntări din cupele europene.


„Clubul nostru le mulțumește tuturor pentru munca depusă și le urează succes în continuare!”, mai este precizat în comunicatul echipei.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Două transferuri într-o zi pentru Universitatea Cluj. „Studenții” își întâresc defesiva cu un fundaș din Superliga României.

Universitatea Cluj i-a găsit înlocuitor lui Gertmonas. Portarul transferat a apărat în Champions League.

Ultimele Stiri
abonare newsletter