Sport

Victorie fără drept de apel pentru Olimpia Gherla contra Concordiei Chiajna în Cupa României!

Atletic Olimpia Gherla a câștigat fără probleme duelul din ultima etapă din grupele Cupei României, scor 10-0 în fața Concordiei Chiajna.

Atletic Olimpia Gherla a câștigat fără probleme meciul cu Concordia, din Cupa României / Foto: Sergiu CRĂCIUN Atletic Olimpia Gherla a câștigat fără probleme meciul cu Concordia, din Cupa României / Foto: Sergiu CRĂCIUN

 

 


 

Olimpia Gherla a câștigat categoric ultimul meci din grupele Cupei României. Divizionara secundă Concordia Chiajna n-a avut nicio șansă în fața gazdelor, care n-au avut milă de adversare și au câștigat fără drept de apel, scor 10-0.


 

Golurile echipei antrenate de Peter Kollar au fost marcate de Roxana Mirea, Stanea Antonia, Berencsi Boglarka (dublă), Miszlai Iasmin (hattrick) și Litta Anya. Formația gazdă a beneficiat și de ajutorul echipei adverse, care și-a trimis mingea în proprie poartă de două ori.


Cu toate acestea, victoria rămâne una de palmares, întrucât Olimpia Gherla a ratat calificarea în faza următoare a Cupei. A încheiat pe locul al doilea grupa D, cu 6 puncte. Pe prima poziție s-a clasat Gloria Bistrița (9 puncte), iar ierarhia a fost completată de Universitatea Craiova (3p) și Concordia Chiajna (0p), echipă care nu a marcat niciun gol în cele trei partide și a încheiat cu un golaveraj drastic, -28.

La un pas de retrogradare!

Victoria de miercuri a fost prima pentru jucătoarele de pe malul Someșului după trei înfrângeri consecutive. Următoarea partidă va avea loc pe 3 mai, în Superliga Feminină, împotriva celor de la Vasas Odorhei, gruparea clasată pe ultimul loc în play-out.


În cazul în care Olimpia va pierde acest meci sau Unirea Alba Iulia va câștiga duelul cu Gloria Bistrița, echipa din Gherla va retrograda matematic în eșalonul secund, cu patru etape rămase de disputat. Galben-albastrele au 15 puncte, cu 13 mai puțin decât Unirea, echipa aflată pe prima poziție deasupra liniei.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Iulia Mera, fostă antrenoare la Olimpia Gherla, pe bancă Echipei Naționale ca antrenor principal!

Olimpia Gherla se dezintegrează! Trei jucătoare de bază au părăsit formația

Ultimele Stiri
abonare newsletter