Sport

Acuzaţii grave la adresa lui Pancu: s-ar fi folosit de un jucător important să ajungă la CFR, apoi l-a dat afară

Daniel Pancu este antrenorul momentului în Superligă după ce a calificat-o pe CFR Cluj în play-off-ul competiţiei.

Daniel Pancu, antrenorul CFR-ului / Foto: Mădălina IVAN Daniel Pancu, antrenorul CFR-ului / Foto: Mădălina IVAN

 

 


 

Venit la echipă într-un moment dificil, în luna noiembrie, atunci când clubul se confrunta cu mari probleme de ordin financiar şi sportiv, Pancu a schimbat cu totul faţa fostei campioane.


 

Sub comanda sa, CFR Cluj a bifat nu mai puţin de 12 victorii şi un egal în 14 meciuri disputate în campionat, bifând, astfel, calificarea matematic în play-off cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat. 


Conducerea formaţie din Gruia a demarat deja negocierile pentru prelungirea contractului scadent la finalul sezonului actual, şefii clubului fiind convinşi că poate fi un pariu câştigător în vederea unui proiect pe termen lung.

Pancu s-ar fi folosit de Ciprian Deac, apoi l-a dat afară

Perioada petrecută de Pancu la CFR Cluj nu este văzută cu ochi bun de toată lumea din fotbalul românesc. Cu toate că a declarat că îi ţine pumnii, impresarul Florin Manea a dezvăluit un detaliu din culisele venirii sale în Ardeal.


Potrivit agentului lui Radu Drăguşin, antrenorul s-ar fi folosit de Ciprian Deac, unul dintre liderii echipei, pentru a-şi facilita venirea la CFR. După ce a fost numit în funcţie, Pancu l-a folosit în doar două minute de campionat pe Deac şi nu l-a luat în cantonamentul de iarnă din Spania.

„Eu nu am avut niciodată ură, să ţin minte, spun ce am de spus şi apoi îmi trece. Pancone cred că s-a schimbat, dar nu ştiu dacă un om se poate schimba cu adevărat. Din ce am auzit eu, poate greşesc, el vorbea cu Deac ca să ajungă la CFR iar când a ajuns la CFR, l-a dat afară pe Deac. Mi se pare..aşa am auzit.


Când eram la Rapid, m-a luat în braţe, m-a pupat şi mi-a zis: «Mulţumesc, mâine mă duc la Victor Angelescu (patronul n.red), cinci ani îţi fac contract!», iar a doua zi când m-am dus avea mesaj (Angelescu) că «dacă mai rămâne Manea, eu nu mai stau». 

Pancone mereu a avut coloana asta puternic vertebrală (ironic). I-o spun în faţă: n-a avut-o niciodată! E cum bate vântul. Sper pentru el să-i meargă bine, n-am de ce, dar în viaţă toate se plătesc. Dumnezeu ţi le dă, o să se întoarcă. Dacă rău faci, rău primeşti”, a spus impresarul Florin Manea, în podcastul iAM Ştucan.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pancu, negocieri tăioase cu CFR: „Așteptăm să vină patronul la Cluj!”

FCSB a pus ochii pe un jucător de la CFR Cluj! Reacția conducerii din Gruia

Veteranul din vestiarul CFR-ului, încă un an în Gruia! Pancu: „Cum să nu îl țin?”

Ultimele Stiri
abonare newsletter