Sport
S-au stabilit condițiile în care se joacă derby-ul Clujului! Ce trebuie să știe fanii ambelor echipe
CFR Cluj și Universitatea Cluj se vor întâlni sâmbătă, 7 februarie, în primul #DerbyDeCluj din acest an.
Derby-ul Clujului va avea loc sâmbătă / Foto: CFR 1907 Cluj
Cele două rivale din Cluj, CFR și Universitatea, se vor întâlni sâmbătă, în etapa cu numărul #26, într-un duel de foc pentru calificarea în play-off-ul Superligii.
Cum duelul se anunță a fi unul cu grad ridicat de risc, formația din Gruia a explicat cum va fi făcut accesul în stadion și în ce sectoare își vor putea cumpăra bilete fanii ambelor echipe.
„Pentru buna desfășurare a acestui meci, clubul nostru a decis următoarele: biletele vor fi comercializate doar la casele de bilete, EXCLUSIV în baza cardurilor de suporter CLUB 1907. Vă rugăm, pe această cale, să prezentați fizic la casele de bilete din Gruia, și nu sub formă de fotografie, cardurile voastre de suporter.
Având în vedere că acest meci a fost declarat de către autoritățile competente unul cu grad ridicat de risc, toate biletele emise vor fi nominale. Astfel, la casele de bilete, vă rugăm să prezentați un document de identitate care să conțină numele, prenumele și CNP-ul.
Suporterii echipei oaspete își vor putea achiziționa tichete la derby de la propriile case de bilete de la Cluj Arena, în Peluza 1, sectoarele 28, 27, 26, 25 și 24, accesul acestora urmând a fi făcut astfel: - sectorul 28, cu acces din Strada Gruia (va fi permis accesul și cu recuzită de galerie; sectoarele 27, 26, 25 și 24, cu acces din Strada 11 Octombrie - fără recuzită de galerie
Așa cum și-a exprimat dorința, galeria noastră ne va susține, și de această dată, din Tribuna 2”, a transmis clubul CFR Cluj pe pagina oficială de Facebook.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
