Sport
Calificat în semifinale la Australian Open, Djokokic a recunoscut supremația unor adversari: „Ei sunt cei mai buni din lume”
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 4 mondial, s-a calificat în semifinale la Australian Open, profitând de abandonul adversarului său, italianul Lorenzo Musetti (locul 5 ATP), care a acuzat probleme la coapsa dreaptă și s-a retras de pe teren, în momentul în care conducea cu 2-0 la seturi.
Novak Djokovic / Foto: Novak Djokovic Facebook
„Nu știu ce să spun. Sunt cu adevărat dezamăgit pentru el, deoarece a fost mai bun decât mine astăzi și mă pregăteam să plec acasă”, a comentat Djokovic, care a pierdut primele două seturi (4-6, 3-6), dar conducea cu 3-1 în setul al treilea, în momentul în care italianul a aruncat prosopul.
„Ar fi trebuit să câștige, fără nicio îndoială. Am avut multă șansă că m-am calificat astăzi”, a adăugat sârbul, care a acuzat la rândul său o problemă la piciorul drept.
Novak Djokovic, în vârstă de 38 de ani, beneficiase anterior de forfaitul cehului Jakub Mensik în optimile de finală. Fostul lider al clasamentului ATP, care luptă câștigarea celui de-al 25-lea său titlu de Mare Șlem și al unsprezecelea la Australian Open, îl va înfrunta vineri, în semifinale, pe învingătorul partidei dintre italianul Jannik Sinner, deținătorul trofeului, și americanul Ben Shelton.
„Ei sunt cei mai buni din lume”
Aflat pe final de carieră, sârbul a recunoscut superioritatea actuală a spaniolului Carlos Alcaraz și a italianului Jannik Sinner, pe care îi consideră cei mai buni din tenisul mondial.
„Jannik și Carlos joacă la un nivel extrem de înalt, sunt cei mai buni din lume în acest moment. Dacă îl voi înfrunta pe Sinner, am pierdut în fața lui de patru sau cinci ori la rând, așa că va fi o provocare uriașă”.
Djokovic, care nu s-a ferit de autocritică, a recunoscut că randamentul său recent a fost sub așteptări. „Nu am jucat nici pe departe la cel mai bun nivel al meu astăzi. Va trebui să mă îmbunătățesc mult”, a spus el, evidențiind totodată exigențele fizice ale fazei finale la un turneu de Mare Șlem.
În acest context, „Nole” a subliniat duritatea circuitului și dificultățile de a concura într-un sport individual. „Acest lucru demonstrează cât de greu este tenisul. Nu există înlocuitori și nici odihnă: trebuie să fii în cea mai bună formă tot timpul. Aceasta este frumusețea și, de asemenea, marea provocare a acestui sport”, a reflectat el.
Deși a recunoscut că Alcaraz și Sinner dau ritmul noii ere din tenisul profesionist masculin, Djokovic a precizat că nu a renunțat la lupta pentru câștigarea de trofee majore. „Sunt mai buni decât mine acum, dar asta nu înseamnă că voi renunța. Voi lupta pentru fiecare minge”, a afirmat jucătorul cu 24 de titluri de Mare Șlem în palmares.
„Vreau să ajung în finala fiecărui turneu, în special la Grand Slam-uri. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care continui să concurez”, a mai spus Novak Djokovic.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
