Sport

Un fotbalist din Superligă regretă că nu a jucat pentru CFR: „Când fugi după bani, nu prinzi nimic”

La 32 de ani, Alexandru Albu a semnat cu Unirea Slobozia, grupare care luptă pentru evitarea retrogradării.

Foto: CFR 1907 Cluj Facebook Foto: CFR 1907 Cluj Facebook

 

 


 

Mijlocașul a evoluat în prima parte a sezonului pentru Chindia Târgoviște, grupare care încearcă revenirea în prima ligă.


 

Deși a strâns peste 100 de apariții în tricoul Rapidului, cariera lui Albu a luat-o pe un drum descendent începând cu vara anului 2024.


Fotbalistul a ales să joace în Arabia Saudită la Al-Hazem, cu toate că era dorit insistent de Dan Petrescu la CFR Cluj. 

Alegerea a fost făcută din rațiuni financiare, explică jucătorul, la un an și jumătate mai târziu, însă spune că rămâne cu regretul că nu a îmbrăcat tricoul formației din Gruia.


„Am mai avut două oferte, una chiar din ţară, de la o echipă care se bate la campionat. Aveam ofertă, mă înţelesesem cu ei, cu CFR mai exact, însă situaţia s-a schimbat pentru că oferta din Arabia s-a mărit, s-a dublat, iar acest lucru a fost un factor important pentru mine.

Am vorbit cu cei de la CFR, cu mister Dan Petrescu, iar dânsul mi-a spus că partea financiară este importantă şi că mă înţelege. Ulterior, am mai discutat cu dânsul şi multe dintre lucrurile spuse de el s-au adeverit, pentru că mi-a oferit mai multe sfaturi.


Regret doar faptul că nu am fost antrenat de Dan Petrescu, pentru că m-a dorit de trei sau patru ori, inclusiv când eram la Rapid, iar cei de la CFR au fost interesaţi de mine

Nu poţi să stai foarte mult neplătit şi să te gândeşti şi la fotbal, chiar dacă, atunci când intri pe teren, nu este nimic mai important decât ceea ce faci acolo.

Când am plecat de acolo, am rămas cu un gust amar, pentru că nu mă aşteptam să fie aşa, având în vedere tot ce s-a întâmplat cu banii. În acele călduri, nu ieşi afară decât seara, după ora 18:00. Până atunci nu ai cum, te topeşti pe stradă.

Toţi gândim la fel: te duci acolo pentru că sunt foarte mulţi bani şi poţi să joci câţiva ani lejer, să câştigi foarte mulţi bani. Toţi avem aceeaşi imagine, dar este greşită. Revin însă la regula mea: când fugi după bani, nu prinzi nimic. Eu mi-am impus asta, dar am încălcat-o. 

Important este să joci. Dacă ai o ofertă bună de acolo şi una din ţară mai mică financiar, chiar dacă este mai mică ca sumă, este mult mai bine pentru tine să te dezvolţi ca jucător”, a declarat Alexandru Albu, într-un interviu pentru Orange Sport.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Iuliu Mureșan a explicat cum s-a încheiat cazul „Deac” la CFR

CFR Cluj îl vinde pe Hindrich, dar încasează o sumă infimă! Despre câți bani este vorba, de fapt

Pancu și-a făcut calculele pentru meciul cu Oțelul: „La egal s-a terminat orice discuție”

Ultimele Stiri
abonare newsletter