Sport

În conflict cu antrenorul de la CFR, portarul Micai se antrenează singur de o lună!

CFR Cluj dispune de patru portari în lot: Otto Hindrich, Rareș Gal, Octavian Vâlceanu și Alessandro Micai.

Alessandro Micai are peste 250 de meciuri în Serie B | Foto: CFR 1907 Cluj Facebook Alessandro Micai are peste 250 de meciuri în Serie B | Foto: CFR 1907 Cluj Facebook

 

 


 

Dintre toți, titular de drept este primul, Hindrich. Crescut în Academia CFR, el a debutat pentru ardeleni în 2020 și este considerat principalul goalkeeper al clubului.


 

Gal și Vâlceanu au evoluat în meciul de Cupă cu CSM Slatina, în timp ce Micai nu mai apare nici pe foaia de meci. Care este motivul?


Portarul italian a dezamăgit la sosirea în România. A avut prestații neconvingătoare în meciurile cu Unirea Slobozia și Botoșani iar Dan Petrescu, antrenorul de atunci al echipei, a decis să renunțe la el.

Nu s-a ajuns la o înțelegere amiabilă, astfel că portarul a rămas la Cluj. Doar că, potrivit lui Alessandro Caparco, fost portar italian care a jucat în România, Micai a intrat într-un conflict și cu antrenorul de portari de la CFR și se află într-o situație dificilă.


„A greşit, e adevărat, dar nu a fost tratat cum merită şi trebuie puţin de timp, de răbdare. El de o lună nu se mai antrenează cu echipa. Antrenorii cu portarii l-au dat afară. Au intrat în conflict cu el şi l-au dat afară. El de o lună nu se mai antrenează.

Face numai sală şi atât. Şi e dintre cei mai bine plătiţi de acolo. Un portar care are peste 250 de meciuri în Serie B, la Bari, Salernitana. E portar bun. A avut conflict destul de mare cu antrenorul de portari. E un băiat de nota 10, eu îl cunosc foarte bine pe el.” , a declarat Alessandro Caparco, conform iamsport.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Victorie fără emoții pentru CFR, 4-0 cu CSM Slatina

Reacția lui Neluțu Varga după ce s-a scris că Pancu vine antrenor la CFR

Ultimă oră! CFR și-a găsit antrenor: Daniel Pancu s-a înțeles cu fosta campioană!

Ultimele Stiri
abonare newsletter